Antifrauda, cu sirenele în misiune

Antifrauda, cu sirenele în misiune

 

Este deja mai bine de o săptămână de când, în zona Roman, s-a constatat o intensificare a prezenței echipajelor Antifraudă, în trafic. Această situație a ridicat mai multe întrebări în rândurile conducătorilor auto, ce vociferează cu privire la necesitatea folosirii semnalelor luminoase din trafic, de către autoturismele inscripționate „Antifraudă”, cât și cu privire la corectitudinea controalelor efectuale de aceștia, tot în trafic, dar fără echipajele de la Poliția Rutieră alături. Ziarul de Roman a solicitat o serie de lămuriri de la Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).

„Inspectorii antifraudă fiscală sunt autorizați să utilizeze semnalele speciale de avertizare atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au caracter de urgenţă, în baza articolului 32, alineatul (2), litera b) din Ordonanța de Urgență nr. 195/2002 (republicată) privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede că «sunt autorizate să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase […] pentru lumină albastră – autovehiculele aparţinând […] Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală […]»”, afirmă Adriana Damian, din cadrul departamentului de comunicare al DGAF.

Tipul de urgență care ar impune folosirea semnalelor luminoase și acustice, se încadrează în situațiile conform cărora echipajele DGAF efectuează control antifraudă pe baza unor obiective concrete şi determinate, raportate la existenţa unor date sau indicii temeinice, ce vizează prevenirea evaziunii fiscale și a fraudei vamale şi fiscale. Aceste situații sunt prevăzute de OUG nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii ANAF, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative – prin raportare la articolele 136 și 137 din Noul cod de procedură fiscală, precum şi în temeiul Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a ANAF (Capitolul 17) aprobat prin OPANAF nr. 563/2014 .

Șoferii, obligați să oprească la orice vestă roșie reflectorizantă

Cât despre obligativitatea șoferilor de a opri la semnalele reprezentanților ANAF, după cinci ani de discuții, această prevedere a fost inclusă, din februarie 2015,  în noul cod rutier.

„Referitor la controlul în trafic, vă informăm că inspectorii antifraudă fiscală verifică respectarea reglementărilor legale privind circulaţia persoanelor şi mărfurilor în porturi, gări, autogări, aeroporturi, pe căi ferate şi fluviale şi pe drumurile publice, iar conducătorii mijloacelor de transport sunt obligaţi să oprească la semnalele personalului DGAF, care poartă uniformă cu înscrisuri oficiale sau vestă roşie reflectorizantă”, ne mai informează același departament de comunicare al DGAF.

Codul Rutier actualizat specifică faptul că „funcţionarii din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care în scopul exercitării atribuţiilor de control specifice efectuează semnale de oprire pentru conducătorii autovehiculelor, sunt obligaţi să poarte uniforma cu înscrisuri şi însemne distinctive şi mijloace de protecţie fluorescent-reflectorizante pe fond de culoare roşie”.

Practic, DGAF are propriile sisteme de control și de informații, devenind oarecum independentă față de celelalte structuri și direcții de stat. Așa se justifică urgențele echipelor antifraudă și puterea atribuită acestora, ce are ca scop devoalarea faptelor flagrante.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • deci sau pus pe capul nostru ,intrebarea e cat mai suportam cat mai rezistam ,caci evaziunea se face pe hartie ma refer la evaziunea cea mare .ACUM chiar stau si ma intreb o fi evaziune ca imi regulez nevasta de trei ori intr-o noapte si eu am platit impozit doar pe doua numere ,PROSTII SUNTEM NOI fiindca suntem toleranti la maxim si buni cetateni si buni contribuabili ,o sa ne frece americanii cu DNA lor ,rusii cu guvernul si parlaMENTUL LOR ,IAR NOI romanii CU DARILE SI TAXELE ,URMEAZA FOONCIIREA ,TAXA PE FUMARIT SI CEOR MAI GANDI EI SA NE STOARCA ,ASTIA HOTI ,AIA HOTI MAMA LOR LA TOTI !!!