Prima paginăSport

Antal, Vrabie și Mărieș, învingători în etapa a doua a naționalelor

Dimensiune text

Andrei Iuliu Mărieș și antrenorul său Iulian Corugă

Andrei Iuliu Mărieș și antrenorul său Iulian Corugă

Trei dintre atleții de la Clubul Atletic (CA) și Liceul cu Program Sportiv (LPS) Roman au ocupat locul I la etapa secundă a campionatului național de atletism, juniori III, concurs desfășurat în Capitală, la sfârșitul săptămânii trecute, și care precede turneul final național în care se vor acorda medaliile.

 

 

Ana Maria Antal, elevă a profesoarei Otilia Danțiș, la LPS Roman, s-a impus în proba de săritură în înălțime cu o cea mai bună încercare de 1,60 metri. Tot ea a încercat să doboare rezultatul amintit, dar a ratat de trei ori la înălțimea 1,63 metri. În aceeași probă, colega sa Ana Maria Savu s-a clasat pe locul al treilea, cu 1,35 metri. Cele două sportive au concurat și la săritura în lungime, probă în care Antal a fost a șaptea, cu 4,77 metri, la 50 de centimetri de locul I, iar Savu s-a clasat a 11-a.

Școala de înălțime romașcană și-a arătat clasa și la concursul băieților, în care disputa pentru supremație s-a dat între doi colegi de la Clubul Atletic, Andrei Iuliu Mărieș și Paul Richard Pleșca. Câștig de cauză a avut Mărieș, elev al lui Iulian Corugă, care a trecut din prima la 1,70 metri și n-a mai fost ajuns de niciun alt concurent. Andrei, al cărui record personal este 1,75 metri, nu a forțat la acest concurs, deși la antrenamente a reușit să treacă peste ștacheta de la 1,80 metri. Mărieș se anunță astfel, la fel ca și Antal, principal candidat la medalia de aur la concursul final al naționalelor. Pleșca, elev al lui Traian Macovei, s-a clasat al doilea, cu o cea mai bună săritură de 1,65 metri. În aceeași probă, David Ciuraru, tot de la Clubul Atletic, a ocupat poziția a șaptea, cu 1,50 metri. Cei trei sportivi amintiți au ocupat podiumul, anul trecut, la naționalele indoor ale categoriei copii C1, grupa inferioară de vârstă celei a juniorilor III.

O surpriză foarte plăcută a furnizat Raluca Adriana Vrabie, de la Clubul Atletic, învingătoare în proba de aruncare a suliței cu 35,76 metri. Raluca a avut toate aruncările mai bune decât cea maximă a sportivei clasate pe locul secund, iar patru dintre ele au fost peste 34 de metri.

Seria rezultatelor romașcane bune nu s-a oprit aici. Astfel, Mircea Ioan Bostan (CA) s-a clasat pe poziția a doua la aruncarea suliței de 600 de grame, cu 38,23 metri. Loris Ramon Drăghiceanu, de la LPS, a fost al treilea la aruncarea ciocanului de 4 kilograme, cu 33,41 metri, iar Claudia Antoci, tot de la LPS, a ocupat poziția a patra la aruncarea ciocanului de 3 kilograme.

La competiție au participat 264 de sportivi de la 63 de cluburi.

„Concursul a fost unul de calificare pentru etapa finală din iulie, obiectivul principal fiind îndeplinirea baremurilor”, a afirmat antrenorul emerit Emilian Floroiu, șeful catedrei de atletism de la LPS Roman.

Următorul concurs important cu participare romașcană va fi cel similar al juniorilor, etapa a doua a naționalelor, care va avea loc tot în București, în zilele 21 și 22 iunie.

[sam id=”3″ codes=”true”]



COMENTARII

WORDPRESS: 0