Prima paginăRural

Animalele sătenilor „studiază” aria protejată a Siretului

Dimensiune text

În perioadele ploioase, cele patru pîraie din comuna Boghicea – Albuia, Căușeni, Slobozia și Șacovăț – intrau în gospodăriile oamenilor. În această vară, însă, aceste cursuri de apă sînt aproape secate.

 

Dacă nu ar exista încă apă în fîntîni, animalele nu ar mai avea unde se adăpa„, a spus Eugen Mihai, primarul comunei Boghicea.
Din cauza secetei, și pîraiele din comuna Ion Creangă sînt aproape secate. Aceste pîraie sînt importante surse de apă pentru adăpatul animalor. „În cuprinsul comunei avem trei pîrîuri – Brăteasca, Leurda și Recea – care se varsă în Siret. Dintre  acestea, pîrîul Brăteasca mai are apă în proporție de 20%”, a precizat Petru Prichici, primarul comunei Ion Creangă. Lipsa apei și a hranei i-au determinat pe oameni să-și ducă animalele la Siret. „Oamenii nu mai au cu ce își hrăni animalele, iar apa scade în fîntîni. Din această cauză le duc la Siret. Animalele au intrat în păpurișul din zona inundabilă, motiv pentru care Primăria a intrat în conflict cu reprezentanții Asociației Vînătorilor și Pescarilor Sportivi, deoarece această zonă este considerată arie protejată„, a spus primarul comunei Ion Creangă.
Pentru că oamenii se află într-o situație disperată din cauza acestei secete prelungite, primarul Prichici a adus ca un contraargument reprezentanților Asociației faptul că terenul pe care se află păpurișul este proprietatea primăriei. Pentru a rezolva nepărtinitor problema, primarul comunei Ion Creangă intenționează să facă o adresă către Prefectura Neamț, în speranța găsirii unei soluții în acest sens.

COMENTARII

WORDPRESS: 0