Angajaţii la Cersanit vor avea sindicat

Dimensiune text

Gheorghe Ciobanu (foto), lider al Sindicatului Liber Petrotub, este în procedura de obținere a personalității juridice a noului sindicat.

În urmă cu mai multe luni, unii salariaţi ai societăţii Cersanit s-au adresat liderului Sindicatului Liber Petrotub, Gheorghe Ciobanu, solicitându-i să îi ajute să se organizeze sub forma unui sindicat, pentru a avea un reprezentant legal care să îi reprezinte în faţa angajatorului. După ce a făcut toate demersurile legale de adunare a semnăturilor din partea salariaţilor, Gheorghe Ciobanu a depus toate documentele la Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ care, în data de 15 iulie, i-a eliberat o adeverinţă care justifică faptul că are numărul necesar- mai mare de jumătate plus unu din numărul salariaţilor din fabrică -, pentru a forma un sindicat care să îi permită să reprezinte angajaţii în faţa conducerii fabricii. „În etapa următoare, mă voi adresa Judecătoriei Roman, pentru a obţine o hotărâre judecătorească de dobândire a personalităţii juridice, astfel încât să mă pot prezenta în faţa angajatorului cu toate documentele legale. Nu îmi doresc decât să am o relaţie civilizată, normală, cu conducerea fabricii şi să li se respecte toate drepturile angajaţilor. Aşa cum mă lupt zilnic pentru respectarea drepturilor salariaţilor de la ArcelorMittal Roman, tot aşa voi proceda şi în cazul celor de la Cersanit”, a declarat Gheorghe Ciobanu.


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • sindicalistul 6 ani

    ghita bv,dar as avea o propunere atatea sectii si fabricute de confectii in targul asta si eu de sindicat la ei nu am auzit a fost o tentativa pe la smirodava si atat,un singur exemplu dau am fost cu o problema anul trecut la ingrid ce am auzit acolo intrece imaginatia nu era pic de respect pentru angajate vorbea pornografic era stapana absoluta specimena aia ,parerea mea pur personala se incalca flagrant drepturile si demnitatea angajatilor si nu de atunci de mult timp conform celor spuse de fosti si actuali angajati de acolo,si sant sigur ca nu numai acolo se procedeaza asa,daca esti patron pe o afacere si consideri ca bani tai si munca ta iti da dreptul sa umilesti si sa iti bati joc de angajati inseamna ca si cei ce suporta au o vina fiindca nu se grupeaza intr-un sindicat ,uniti veti fi puternici!!!!!!!