Andra concertează în această săptămână în Roman

Andra concertează în această săptămână în Roman

 

 

Îndrăgita artistă Andra revine în municipiul Roman în această săptămână, în cadrul turneului Live & Crunchy by Carrefour, organizat de Carrefour România, urmând a susține un concert vineri, 10 mai, în parcarea centrului comercial Roman Value Centre.

Anunțul concertului de la Roman a fost făcut chiar de Andra, în acest weekend, pe pagina sa de socializare, după un spectacol similar susținut vineri la Iași: „Turneul «ANDRA – LIVE & CRUNCHY by Carrefour» ajunge pe 10 mai la Roman! Vă aștept!”, a fost mesajul postat de Andra, alături de un clip din cadrul evenimentului de la Iași.

Spectacolul de la Roman din parcarea centrului comercial Roman Value Centre de vineri, 10 mai, va începe de la ora 18. Atât hypermarketul Carrefour, cât și celelalte magazine din cadrul Roman Value Centre vor pregăti oferte speciale pentru clienți în cursul weekendului viitor.

În această primăvară, Andra a susținut două spectacole în cadrul turneului Live & Crunchy by Carrefour, pe 13 aprilie la Suceava, în cadrul complexului Shopping City Suceava, și pe 3 mai la Iași, la Carrefour Iași Era. Turneul ar urma să includă 12 orașe. Andra a mai concertat la Roman în urmă cu doi ani, în luna mai, în cadrul manifestărilor prilejuite de Zilele Municipiului Roman.

 

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0