Prima paginăSanatate

Analize medicale gratuite doar pentru unul din cinci locuitori

Dimensiune text

Bolnavii din județ primesc lovitură după lovitură. După ce bugetul Spitalului Municipal de Urgență Roman a fost diminuat, analizele și serviciile de imagistică medicală gratuite vor fi din ce în ce mai dificil de găsit. Fondurile pentru analize medicale s-au diminuat din nou.

 

 

Practic, doar unul din cinci locuitori ai județului va beneficia de astfel de servicii în laboratoarele de analiză. Situația cea mai dificilă se va înregistra la pacienții care au nevoie de o radiologie gratuită, pentru că numărul acestora este mult prea mic.

La sfârșitul săptămânii trecute, comisia pentru asistență medicală ambulatorie pentru specialitățile paraclinice din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamț a decis de câte investigații gratuite vor avea nevoie bolnavii din județ. La stabilirea numărului total s-a luat în calcul populația județului, dar și numărul de investigații medicale efectuate în laboratoarele nemțene în ultimii doi ani, precum și numărul de pacienți asigurați. Astfel, comisia a decis că, în cursul acestui an, bolnavilor din județ le sunt necesare 280.000 de investigații paraclinice gratuite. „Dintre acestea, 271.000 sunt analize de laborator, iar 9.000 sunt servicii de radiologie și imagistică medicală. Din bugetul care va fi aprobat pentru acordarea asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale, în ceea ce privește specialitățile paraclinice, 70% din buget va fi alocat pentru analize de laborator, aici fiind incluse și serviciile de analize pentru anatomie patologică, iar restul va fi alocat pentru radiologie și imagistică medicală”, se arată în hotărârea CAS Neamț.

Pentru pacienții care nu vor mai prinde o programare pentru efectuarea gratuită a acestor analize, singura variantă va fi să le plătească din propriul buzunar.

[sam_ad id=”127″ codes=”true”]
[sam_ad id=”130″ codes=”true”]

COMENTARII

WORDPRESS: 0