Analize gratuite la Spitalul Roman pentru primul venit

Dimensiune text

Miercuri, conducerea Spitalului Municipal de Urgenţă Roman s-a întâlnit cu medicii şefi de secţie din cadrul instituţiei sanitare, pentru a discuta repartizarea fondurilor alocate pentru efectuarea de tomografii computerizate.

Lunar, spitalul alocă 20.000 de lei pentru aceste investigaţii, care sunt efectuate de către firma Scan Expert. În urma acestei întâlniri, s-a decis să se aloce suma de 5.000 de lei pentru Centrul de Primire Urgenţe din cadrul spitalului. „În ceea ce priveşte alocarea fondurilor pe secţii, am încercat să găsim un criteriu în funcţie de care să alocăm fondurile, dar nu am găsit. În cele din urmă, am convenit ca, o dată la trei-patru zile, cei de la CPU să comunice fondurile disponibile în secţii, iar cererile din secţii să fie rezolvate în ordine cronologică, cu rugămintea ca şi colegii să respecte indicaţiile. Ca să împărţim fondurile pe secţii ar fi fost dificil, pentru că o secţie poate să aibă mai multe cazuri care să necesite analize la computerul-tomograf decât alta”, a precizat medicul Cătălina Pălăncianu, managerul spitalului.

Tot în acest fel se va proceda şi în cazul analizelor gratuite de la laboratorul spitalului, unde, lunar, sunt alocaţi 12.000 de lei.


COMENTARII

WORDPRESS: 0