Amenzi de peste 17.000 de lei aplicate de ITM Neamț în luna noiembrie

Amenzi de peste 17.000 de lei aplicate de ITM Neamț în luna noiembrie

 

 

În perioada 1 – 30 noiembrie, Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ a efectuat 264 de controale, ocazie cu care s-au constatat 296 deficienţe în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă şi s-au dispus tot atâtea măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate, aplicându-se 96 de sancţiuni contravenţionale, din care șase amenzi, în cuantum de 17.500 de lei, și 90 de avertismente, informează ITM Neamț.

În domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, șase inspectori de muncă au realizat 104 vizite de control şi evaluare la unităţi economice şi au aplicat în total 84 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 14.500 de lei. În luna noiembrie, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ au fost comunicate opt evenimente de muncă, toate cu incapacitate temporară de muncă – cădere la acelaşi nivel/de la mică înălțime, utilizarea necorespunzătoare a echipamentelor de muncă, accident de traseu, cauze patologice.

În domeniul relaţiilor de muncă, 12 inspectori de muncă au controlat 160 de agenţi economici. Cu prilejul controalelor, au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 3.000 lei, pentru încălcări ale Legii nr. 53/2003, modificată şi completată – Codul Muncii, HG nr. 905/2017 privind registrul general de evidenţă al salariaţilor.

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0