Amenzi de 1.210.000 de lei pentru munca la negru

Dimensiune text

Specialiştii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ au descoperit, numai în luna iulie, 19 persoane care lucrau fără contract de muncă, motiv pentru care au dat amenzi de 120.000 de lei. Amenzile aplicate în primele șase luni ale anului sunt în cuamtum de 1.210.000 de lei.

 

216 agenţi economici din judeţul Neamţ au fost verificaţi, în luna iulie, de către specialiştii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Neamţ. Au fost descoperite numeroase nereguli, atât în ceea ce priveşte respectarea normelor de sănătate şi securitate în muncă, precum şi prestarea de servicii pe baza unor contracte legale de muncă. Cu prilejul acestor controale au fost aplicate 22 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 15 au fost amenzi, care însumau 131.000 lei, iar şapte au fost avertismente.

Au fost depistaţi zece angajatori la care lucrau 19 persoane fără forme legale de angajare, iar şapte dintre acestea erau la un singur patron. Cuantumul amenzilor aplicate a fost de 120.000 lei.

Totodată, în luna iulie au fost realizate 134 de vizite de control şi evaluare la unităţi economice, pentru a vedea dacă sunt respectate regulile legate de sănătatea şi securitatea în muncă, iar cu ocazia acestor controale s-au aplicat 118 sancţiuni contravenţionale.

Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 10.500 lei.

În primele şapte luni ale anului, inspectorii din cadrul ITM Neamţ au descoperit la angajatorii din judeţ 141 de persoane care lucrau fără o formă legală de muncă, iar pentru acestea au aplicat amenzi de 1.210.000 de lei.



COMENTARII

WORDPRESS: 0