Ambulanța TIM de la Roman, funcțională într-o lună de zile

Ambulanța TIM de la Roman, funcțională într-o lună de zile

Dimensiune text

 

 

Ambulanța de terapie intensivă mobilă (TIM) de la Roman și-ar putea relua activitatea în circa o lună de zile. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Ionel Arsene, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Roman alături de primarul Lucian Micu, după o vizită de lucru pe care președintele CJ a efectuat-o la mai multe obiective din oraș, între care și Spitalul Municipal de Urgență Roman.

Astfel, conform președintelui Ionel Arsene, vor fi urgentate demersurile pentru punerea în folosință a ambulanței TIM de la Roman, prin deschiderea unei a doua linii de gardă la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, cu punct de lucru la Roman. „Cred că în maximum o lună reușim să rezolvăm și această problemă. A fost o chestiune preluată de la fostul manager de la Spitalul Județean, domnul Negelschi, el nu a dus la bun sfârșit această chestiune, și din cauza faptului că a fost schimbat. S-au purtat discuții cu actualul manager, zilele trecute, și astăzi (n.r. – joi, 19 aprilie) a fost preluată de consilierul meu personal care se ocupă de Spitalul Județean Neamț, domnul Dan Constantin, și am stabilit și termene, ca, într-o lună de zile, să fie rezolvată și problema cu ambulanța TIM”, a afirmat președintele CJ Neamț, Ionel Arsene. „Pașii în trecut s-au făcut, numai că a existat și o serie de avize ministeriale de care a fost nevoie”, a precizat primarul Romanului, Lucian Micu.

Din mai 2015 şi până în ultima zi de funcţionare, 20 februarie 2016, ambulanța TIM, pe care a lucrat permanent un medic al CPU al Spitalului Roman, a intervenit pentru 412 misiuni. Funcționarea ambulanței TIM la Roman a fost întreruptă din cauza unui detaliu legislativ, pur birocratic: asemenea ambulanțe nu pot funcționa decât la spitalele județene, nu și la cele municipale, cum este cel de la Roman.

După mai multe demersuri la București ale conducerii spitalului din Roman și ai reprezentanților administrației locale și județene, soluția oferită de Ministerul Sănătății anul trecut a arătat că ambulanța TIM va putea fi funcțională la Roman doar sub o linie de gardă a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț, instituție sanitară aflată în administrarea Consiliului Județean Neamț.

„În scopul asigurării asistenței medicale de urgență în municipiul Roman și zonele limitrofe, cu respectarea condițiilor impuse de legislația în domeniu, Comisia Interministerială pentru Suport Tehnic a analizat situația în diverse ședințe și a hotărât ca ambulanța de terapie intensivă mobilă C1, pusă la dispoziție de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Petrodava Neamț, să funcționeze în cadrul UPU-SMURD al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, iar personalul care deservește ambulanța TIM C1 să fie reprezentat de medicii și asistenții medicali angajați cu normă de bază în cadrul Spitalului Roman, cu condiția ca aceștia să încheie un contract de muncă cu timp de lucru parțial cu SJU Piatra Neamț pentru activitatea desfășurată pe ambulanța SMURD, în acest sens, fiind necesară încheierea unui protocol de colaborare între cele două unități sanitare”, preciza răspunsul ministrului Educației la o întrebare care i-a fost adresată de deputatul Laurențiu Leoreanu.

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0