HomeActualitateRoman

Ambulanţă implicată într-un accident de circulaţie

accident02Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Neamţ, substaţia Roman, a fost implicat într-un accident rutier, vineri după-amiază, în apropierea bisericii „Sfinţii Voievozi” din Roman.

Din fericire, Ambulanţa nu trasporta niciun pacient în acel moment şi nici echipajul medical nu a fost rănit. „Echipajul plecase de la bază spre o solicitare, deci nu transporta pacienţi în momentul respectiv. Deşi Ambulanţa avea pornite şi semnalele acustice şi cele luminoase, şoferul celeilalte maşini le-a ignorat, nu a acordat prioritate şi, astfel, s-a produs accidentul. Nu au fost decât pagube materiale. La locul solicitării a fost trimis de urgenţă un alt echipaj şi nu au fost probleme”, a declarat medicul Dorice Albu, managerul general al SJA Neamţ.

Nu este prima dată când o ambulanță este implicată într-un eveniment rutier din cauza neatenției altor participanți la trafic. Dacă situațiile se reglementează, de cele mai multe ori, pe bază de asigurare, disconfortul major îl reprezintă perioada în care autospeciala nu poate fi utilizată la intervenții, din cauză că se află în service, pentru reparații.

Comentarii

WORDPRESS: 0