„Am văzut moartea cu ochii”

Dimensiune text

Mărturisirea este făcută de unul dintre veteranii premiați de administraţia locală, cu ocazia Zilei Eroilor. Căpitanul Ioan Ursachi a fost pilot la Câmpia Turzii și a trăit ororile războiului.

Ioan Ursachi, căpitan în retragere

Ioan Ursachi, căpitan în retragere

Sunt persoane pe lângă care trecem zilnic, dar cărora nu le acordăm atenţie. Cel mult ne sâcâie că nu se mişcă suficient de repede sau de bine, că nu aud ceea ce le spunem în grabă şi cu jumătate de gură. Nu le observăm ţinuta şi mersul tremurat, dar demn, privirea hotărâtă. Și nici nu avem timp să le ascultăm poveştile de viaţă, pentru că veteranii de război par, mai degrabă, personaje din cărţi decât oameni care ne pot fi bunici, părinţi sau vecini. Joi, în sala de consiliu a Primăriei Roman, cei mai vrednici trupeşte dintre veteranii pe care îi mai are oraşul s-au adunat pentru a fi sărbătoriţi de administraţia locală. Joi a fost sărbătoarea Înălţării Domnului şi, totodată, Ziua Eroilor. Iar veteranii pot fi asemuiţi, fără greşeală, eroilor care se mai află printre noi. Dintre toţi cei prezenţi, l-am remarcat pe Ioan Ursachi, căpitan în retragere. La cei 92 de ani ai săi, căpitanul de aviaţie poartă cu mândrie uniforma de sărbătoare şi toate accesoriile de care un militar nu se desparte niciodată. Doar cele două cârje şi atenţia necontenită a fiicei sale îi trădează neputinţa trupului.

„Ne-am gândit să-i sărbătorim pe eroii în viaţă, pe veteranii care au trăit momente grele. Noi mereu avem tendinţa de a fi nemulţumiţi, chiar şi când e bine. Dar dumneavoastră puteţi face comparaţie între ce a fost şi ce este. Bunica mea, care a murit la vârsta de 100 de ani, spunea aşa: «Măi, băiete, spune lumea că e greu. Nu-i greu, acum e raiul pe pământ. Acum e de trăit şi eu trebuie să plec.» Și povestea cum cădeau obuzele în fundul grădinii, cum era singură cu şapte copii şi cum a trecut prin viaţă”, le-a transmis primarul Laurenţiu Dan Leoreanu celor prezenţi, înainte de a le înmâna câte o diplomă de recunoştinţă.

veteran 02Îl întreb pe căpitanul Ursachi ce-şi aminteşte din timpul războiului: „Îmi amintesc că ziua de 23 august 1944 m-a prins la Câmpia Turzii – făceam parte din Centrul militar de pilotaj Buzău, dar eu eram detaşat acolo. În acel loc am văzut moartea cu ochii, acolo am văzut morţi şi răniţi în jurul meu, aunci când ne-au atacat nemţii. Mi-aduc aminte şi acum de un soldat de la infanterie şi de o mamă care încercau să se refugieze. Imaginile acestea nu se şterg toată viaţa”. Continuă să vorbească despre experienţa sa, ca tânăr elev pus în faţa războiului, iar ochii lui caută amintirile din urmă cu şapte decenii: „Am condus o formaţie de 11 avioane, de la Câmpia Turzii la Blaj, pentru a le ascunde. Nu mai zburasem singur niciodată până atunci, dar misiunea a fost un succes”.

După ce ţara nu a mai avut nevoie de eroi, Ioan Ursachi s-a întors în Roman şi a trăit o viaţă împlinită, într-o casă pe care a construit-o cu mâinile sale. Acum a ajuns la vârsta la care are nevoie de ajutor, iar fiica sa este cea care îl vizitează zilnic. „Tatăl meu este un om care-şi iubeşte ţara în cel mai sincer mod şi arată acest lucru cu fiecare ocazie. La 1 Decembrie, de Ziua Naţională, noi avem mereu tricolorul la poartă. Iar la momente deosebite, cum ar fi Ziua Armatei, pe 25 octombrie, ne roagă să-l însoţim la paradă şi poartă uniforma şi decoraţiile. Acestea sunt modalităţi prin care el trăieşte patriotismul”, a spus Ionica Codău, fiica lui Ioan Ursachi.

veteran 04De patru ani, de când partenera de viaţă a lui Ioan Ursachi a plecat spre ceruri, căpitanul urmăreşte, cu ochi critic, programele TV, de a căror calitate se declară dezamăgit. Mesajul său pentru cei tineri, care se plâng mereu şi sunt nemulţumiţi de ceea ce au: „Când crezi că ţi-e rău, gândeşte-te că altundeva este şi mai rău”. Iar altundeva, în cazul lui, este în urmă cu 70 de ani, când linia dintre viaţă şi moarte era subţire ca un fir de aţă şi se măsura în secunde.



COMENTARII

WORDPRESS: 0