Articol publicat în data de: joi, 10 Noi 2016



(P) Alexandru Rotaru vrea să aducă binele pentru nemțeni din Parlamentul României

 

Miercuri, 9 noiembrie, când americanii au aflat cine este cel de-al 45-lea președinte, la Roman a început cursa electorală pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, deschisă de romașcanul Alexandru Rotaru, candidat la Camera Deputaților din partea PSD. La eveniment au fost prezenți Ionel Arsene, președintele PSD Neamț și președintele Consiliului Județean Neamț, deputatul Ioan Munteau, primul loc pe lista de la Camera Deputaților, precum și Emilia Arcan, primul loc al PSD Neamț pe lista de la Senat, alături de ceilalți candidați și peste o sută de membri social-democrați.

psd-lansare-condaidati

 

Evenimentul a avut loc în sala mare a Primăriei Roman, instituția tuturor romașcanilor. Alături de echipa PSD Neamț și de candidații social-democrați la alegerile parlamentare, tânărul Alexandru Rotaru le-a vorbit celor prezenți despre sine și despre ceea ce își dorește să facă pentru români: „Acum, astăzi, stau în fața dumneavoastră cu o echipă puternică în spate, așa cum, dintotdeauna, PSD a fost. O echipă unită, care a rezistat și în vremurile când nu am condus, când am stat în afara luării deciziilor. Acum, este momentul ca PSD să ia deciziile și să le ia corect”.

Prezent la București, luni, 7 noiembrie, Alexandru Rotaru a participat la lansarea candidaților tineri ai PSD, acolo unde și-au prezentat programul pentru România și au primit încă o dată girul seniorilor și încrederea că pot reprezenta cu mândrie partidul și țara: „Se vorbește de tânăra generație, de schimbare, dar câte partide au făcut asta? Am fost la București, la lansarea candidaților tineri ai PSD. Am urcat pe scenă alături de ceilalți aproape 50 de tineri care se regăsesc pe listele partidului la alegerile parlamentare. Poate spuneți că suntem puțini, poate puteam fi mai mulți, dar important este că în PSD s-a făcut acest pas, al doilea. Întâi la alegerile locale, unde acum tinerii au ceva de spus în administrația locală. Acum, avem șansa ca tinerii să ajungă și la nivel mai înalt, acolo unde se iau deciziile și mai importante, pentru cât mai mulți români”.

Acesta a punctat faptul că, în ciuda tinereții, are experiența din viața profesională – unde conduce o afacere și are responsabilitatea oferirii unui loc de muncă oamenilor – și că accede la o funcție de parlamentar pentru că „acum îmi doresc să fac bine de la București înspre aici, înspre acasă, înspre Moldova, înspre Nord, înspre Sud… În toate zările!”.

Alexandru Rotaru este inginer. A absolvit Facultatea de Construcții și Instalații – specializarea Căi Ferate, Drumuri și Poduri. În prezent, este administratorul SC Condor SRL. În plan politic, a fost vicepreședinte, apoi președinte al Organizației Tineretului Social Democrat din Roman și, ulterior, președintele Organizației TSD din județul Neamț, precum și candidat al PSD la alegerile europarlamentare din anul 2014.

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close