Ajutor de șomaj cât un salariu bun

* un nemțean primește ajutor de șomaj de 2.434 lei * doar 18 șomeri din Neamț primesc indemnizații mai mari de 1.000 de lei *

Cea mai mare indemnizație de șomaj plătită de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț este de 2.434 lei. O sumă echivalentă cu un salariu la care ar râvni mulți romașcani.

 

 

Acest „șomer de lux” reprezintă, însă, o excepție. La nivelul județului Neamț, din cei 3.487 de șomeri care primeau indemnizație la sfârșitul lunii aprilie, doar pentru 18 sumele depășeau 1.000 de lei. Una singură dintre aceste persoane are domiciliul în Roman, ceilalți fiind din zona Piatra Neamț. „Menționăm că toate aceste persoane au studii superioare și au avut, în perioada în care au lucrat, funcții de conducere”, a spus Daniel Chirilă, director executiv al AJOFM Neamț.

Potrivit legislației, cuantumul indemnizației de șomaj se calculează în funcție de stagiul de cotizare, ținându-se cont de 75% din valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data stabilirii acestuia, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin un an, la care se adaugă o sumă calculată prin aplicarea, asupra mediei salariului de bază lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare, a unei cote procentuale diferențiate în funcție de stagiul de cotizare. Aceste cote pot fi de 3% pentru persoanele care au contribuit cel puțin trei ani, 5% pentru cei care au contribuit cel puțin cinci ani la bugetul asigurărilor de șomaj, 7% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 10 ani și 10%  pentru cei care au contribuit cel puțin 20 de ani. Totodată, pentru persoanele care au fost asigurate în baza unui contract de asigurare pentru șomaj, la determinarea sumei calculate prin aplicarea unei cote procentuale diferențiate în funcție de stagiul de cotizare se are în vedere venitul lunar declarat în contractul de asigurare pentru șomaj.

[sam id=”3″ codes=”true”]


COMENTARII

WORDPRESS: 0