Prima paginăSocial

Ajutoare de urgență în bani, hrană și materiale de construcții, de la Guvern, pentru persoanele afectate de inundații

Ajutoare de urgență în bani, hrană și materiale de construcții, de la Guvern, pentru persoanele afectate de inundații

Dimensiune text

 

 

Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de joi, 5 iulie, s-au aflat două proiecte de hotărâre vizând sprijinirea familiilor afectate de inundațiile de la finalul săptămânii trecute, din mai multe județe ale țării, inclusiv din județul Neamț.

Unul dintre proiectele de hotărâre prevede acordarea unor ajutoare de urgenţă, în limita sumei de 6.000.000 de lei pentru familiile și persoanele singure ale căror locuințe ori gospodării au fost afectate de inundațiile, alunecările de teren și fenomenele meteorologice deosebite produse în perioada iunie – iulie 2018.

„Ajutoarele de urgență se acordă familiilor sau persoanelor singure, astfel: câte 10.000 lei pentru familiile și persoanele singure ale căror gospodării au fost afectate în proporție de peste 50%; câte 5.000 lei pentru familiile și persoanele singure ale căror gospodării au fost afectate în proporție de până la 50%, inclusiv. În cazul în care, urmare inundațiilor, alunecărilor de teren și fenomenelor meteorologice deosebite produse în perioada iunie – iulie 2018 s-au înregistrat pierderi de vieți omenești, familia persoanei decedate beneficiază de suma de 25.000 lei”, precizează proiectul de hotărâre.

Un alt proiect de hotărâre vizează aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de produse – hrană și materiale de construcții – şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru protecţia populaţiei afectate de fenomenele hidrometeorologice periculoase din judeţele Bacău, Botoşani, Buzău, Covasna, Dâmboviţa şi Neamţ. Către sinistrații din Neamț vor fi trimise: 540 de kilograme de conserve de carne, 120 de kilograme de pate de ficat, 1.899 litri de apă minerală, 150 de saci de dormit, 1.800 de kilograme de făină, în valoare totală de 5.700 de lei. Valoarea totală a acestor ajutoare distribuite în cele șase județe este de 767.700 de lei.

 

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0