Ajutoare de urgență de la Guvern

Familii în suferință au fost sprijinite financiar datorită implicării unor funcţionari publici.

Mai multe familii din judeţul Neamţ vor fi ajutate de Guvern pentru depăşirea unor situaţii personale deosebite. În şedinţa de Guvern de marţi, 7 aprilie, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Guvernul a aprobat alocarea sumei de 390.400 de lei pentru sprijinirea a 138 de familii sau persoane singure. De acest ajutor vor beneficia 122 de familii, din 22 de judeţe ale ţării, printre care şi judeţul Neamţ, care se confruntă cu situaţii deosebite din cauza stării de sănătate sau a altor cauze care pot duce la excluziune socială. „De asemenea, vor beneficia de ajutor 11 familii afectate de incendii din judeţele Bacău, Galaţi, Giurgiu, Neamţ, Sălaj, Suceava şi Vrancea. Ajutoarele de urgenţă au fost acordate după efectuarea unor anchete sociale realizate de agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială”, se arată într-o informare de presă a Guvernului României.

Prefectul judeţului Neamţ consideră că aceste noi ajutoare care vor veni în judeţul Neamţ reprezintă rodul muncii angajaţilor Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Neamţ. „Primii care sunt de felicitat pentru că oamenii vor primi ajutoare de la Guvern sunt angajaţii AJPIS Neamţ, asistenţii sociali din primării şi primarii. Datorită muncii şi colaborării lor, mai mulţi nemţeni au fost sau vor fi ajutaţi financiar cu bani oferiţi de Guvern”, a declarat Vlad Angheluţă, prefectul judeţului Neamţ.

Nu este prima dată când persoane sau familii din judeţul Neamţ beneficiază de ajutor de urgenţă din partea Guvernului. În luna martie, în patru cazuri sociale, dar şi în 11 cazuri de inundaţii, Guvernul a alocat sume cuprinse între 3.000 şi 5.100 de lei. În luna aprilie 2014, au fost acordaţi 23.000 de lei către şase persoane din judeţul Neamţ, sub formă de ajutoare de urgenţă. Alte ajutoare de acest tip au mai fost acordate şi în anii trecuţi.


COMENTARII

WORDPRESS: 0