Articol publicat în data de: mar, 29 Noi 2016



Ajutoare de urgență de la Guvern pentru patru familii din Neamț

 

bani leiGuvernul a aprobat, printr-o hotărâre, acordarea unor ajutoare de urgență în sumă totală de 1.087.395 de lei, în sprijinul a 550 de familii și persoane singure afectate de inundații, fenomene meteorologice periculoase și alunecări de teren. Dintre acestea, patru sunt din Neamț.

Ajutorul de peste un milion de lei va ajunge la persoane defavorizate din județele Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Sălaj, Suceava, Tulcea, Vâlcea și Vrancea.

În județul Neamț au fost identificate patru familii ale căror locuințe au fost afectate de ploi și grindină, dintre care una a fost distrusă ca urmare a unui incendiu provocat de trăsnet. În total, aceste familii vor primi suma de 7.900 de lei.

În județele Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Sălaj, Suceava și Tulcea au fost înregistrate fenomene hidrologice în luna iunie 2016 – inundații, viituri, fenomene meteorologice periculoase, furtuni, tornade – care au condus la deteriorarea mai multor locuințe, fiind necesare lucrări de consolidare și reparare. Câteva case au fost distruse în totalitate. De asemenea, au fost distruse de apă și nămol bunurile de folosință îndelungată. În unele localități, din cauza vântului foarte puternic au fost distruse acoperișurile locuințelor și blocurilor.

Beneficiarii acestor ajutoare de urgență au fost identificați pe baza anchetelor sociale realizate de agențiile județene pentru plăți și inspecție socială. Aceste ajutoare se plătesc din fondurile prevăzute cu această destinație în bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close