Ajutoare de urgență de la Guvern pentru familiile victimelor accidentului de la Viișoara

Ajutoare de urgență de la Guvern pentru familiile victimelor accidentului de la Viișoara

 

 

Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de joi, 24 mai, se află un proiect de hotărâre pentru acordarea unor ajutoare de urgență în sumă totală de 674.600 lei, pentru sprijinirea a 170 familii și persoane singure din țară, afectate de calamități naturale, incendii, probleme grave de sănătate ori alte probleme sociale. Către județul Neamț va ajunge cea mai mare sumă dintre cele alocate, 115.000 de lei, pentru 21 de familii şi persoane singure.

Dintre beneficiari, o familie din Neamț va primi suma de 6.000 de lei, după ce gospodăria a fost afectată de un incendiu. Totodată, șase familii din județul Neamț se află în situație de necesitate ca urmare a decesului membrilor din familie, în urma unui grav accident rutier produs în noaptea de miercuri spre joi, 5 aprilie 2018. Un microbuz în care se aflau zece persoane a căzut în râul Bistriţa, în zona localităţii Viişoara, din judeţul Neamţ, accidentul soldându-se cu moartea a nouă persoane, existând un singur  supraviețuitor. Familiile respective sunt familii foarte sărace, beneficiari de ajutor social și se află în extremă dificultate ca urmare a cheltuielilor pentru înmormântarea victimelor decedate, motiv pentru care se propune sprijinirea fiecărei familii în parte cu un ajutor de urgență în valoare de 10.000 lei, suma totală pentru cele șase familii fiind de 60.000 lei, precizează proiectul de act normativ.

„Propunerile de ajutoare de urgență au la bază anchetele sociale efectuate de către agențiile județene pentru plăți și inspecție socială județene, centralizate la nivelul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială care a transmis situațiile centralizatoare cu respectivele propuneri Ministerului Muncii și Justiției Sociale”, se precizează în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre discutat joi în ședința de Guvern.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0