Ajutoare de urgență de la Guvern, după ce blocul le-a fost afectat de un incendiu

Ajutoare de urgență de la Guvern, după ce blocul le-a fost afectat de un incendiu

 

 

Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de miercuri, 5 martie, se află un proiect de hotărâre pentru acordarea unor ajutoare de urgență în sumă totală de 2.029.800 de lei, pentru sprijinirea a 550 de familii și persoane singure din țară, afectate de calamități naturale, incendii, probleme grave de sănătate ori alte probleme sociale. Pentru județul Neamț se are în vedere alocarea sumei de 224.500 de lei, pentru 49 de familii şi persoane singure.

Dintre beneficiari, 19 familii și persoane singure din Neamț vor primi suma de 116.000 lei, după ce locuințele le-au fost afectate de incendii. „Dintre acestea, o situație deosebită o prezintă un număr de 12 familii din municipiul Piatra Neamț, județul Neamț, ale căror apartamente au fost distruse de un incendiu produs în data de 31 octombrie 2018, în blocul D5 de pe strada Dimitrie Leonida, nr. 23, scara B, ca urmare a exploziei unei instalații de gaz metan dintr-un apartament situat pe aceeași scară, iar pentru sprijinirea acestor familii se propune acordarea de ajutoare de urgență”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ aflat pe ordinea de zi a ședinței de guvern de miercuri.

Alte patru familii din Neamț vor primi suma de 18.500 de lei, aflându-se în situații de necesitate cauzate de inundații și alunecări de teren. De asemenea, către 432 de familii și persoane singure din mai multe județe, între care și județul Neamț, vor fi acordate ajutoare de urgență în sumă totală de 1.427.500 de lei, acestea confruntându-se cu situații deosebite cauzate de probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială.

„Propunerile de ajutoare de urgență au la bază anchetele sociale efectuate de către agențiile județene pentru plăți și inspecție socială județene, centralizate la nivelul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială care a transmis situațiile centralizatoare cu respectivele propuneri Ministerului Muncii și Justiției Sociale”, se mai precizează în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre discutat miercuri în ședința de Guvern.

„O altă măsură pe care o vom adopta astăzi este destinată sprijinirii imediate a familiilor şi persoanelor singure aflate în situaţii de necesitate. Vom aloca peste 2 milioane de lei pentru ajutorarea de urgenţă a 550 de familii şi persoane singure care au probleme grave de sănătate sau ale căror locuinţe au fost distruse sau avariate de incendii, alunecări de teren, inundaţii. Aceste ajutoare de urgenţă au fost stabilite pe baza anchetelor sociale realizate de către agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială”, a afirmat prim-ministrul Viorica Dăncilă la începutul ședinței de guvern de miercuri, 5 martie.

 

 

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0