Agrigoroaei, Marin și Joldeș au fost convocate la lotul național

foto: lot1,2,3.jpg – Raluca Agrigoroaei, Luciana Marin și Roxana Joldeș

HCM Roman, echipă situată pe poziția a opta în Liga Națională, are trei jucătoare sub tricolor. Valoarea celor trei și seriozitatea cu care handbalul este tratat în Roman l-au convins pe selecționerul Gheorghe Tadici.

 

 

Roxana Joldeș

Roxana Joldeș

Campionatul primei ligi feminine de handbal s-a întrerupt, trei săptămâni, odată cu disputarea partidelor din etapa a 17-a, una în care HCM Roman, clasată în jumătatea inferioară a ierarhiei naționale, a învins cu 25-21 Dunărea Brăila. Totuși, indiferent de acest rezultat, selecționerul Gheorghe Tadici își făcuse deja o idee asupra jucătoarelor care merită convocate la lotul național. De la HCM Roman a mai chemat la lot trei jucătoare, anul trecut, pe Marin, Agrigoroaei și Iuganu, dar niciuna dintre ele nu s-a aflat în reprezentativa României la Campionatul Eurpean din Serbia, din decembrie, majoritatea jucătoarelor fiind de la Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Acum, echipa națională va începe campania finală de pregătire pentru barajul de calificare la Campionatul Mondial din Serbia, în care va întâlni, în dublă confruntare, reprezentativa Slovaciei, în luna iunie. În acest scop, Tadici va face prezența vineri, 15 martie, ora 13, la Craiova, acolo unde au fost chemate 31 de handbaliste din țară, fără cele de la Oltchim, angrenate în meciurile din Liga Campionilor Europei. Tot la Craiova, în zilele 22, 23 și 24 martie, vor avea loc întrecerile de la Trofeul Carpați, la care vor participa naționalele Germaniei și Spaniei. Între cele 31 de jucătoare din țară chemate la Craiova se numără și trei dintre componentele HCM Roman, Raluca Agrigoroaei, Luciana Marin și Roxana Joldeș, decizia în privința convocării Roxanei fiind de ultim moment. Jucătoarele convocate vor fi împărțite, la fel ca și anul trecut, în două echipe, A și B.

Roxana Alina Joldeș, inter stânga, fostă componetă a echipelor U Jolidon Cluj și Terom Iași, în ultimii ani, a venit la HCM Roman în toamna anului trecut, cu câteva zile înainte de începerea campionatului.

 

„Este onoare pentru mine să fiu în lotul național”

 

handbal Raluca AgrigoroaieiRaluca Iuliana (Ivan) Agrigoroaei (foto dreapta) este una dintre jucătoarele cu experiență la lotul național de seniori, convocată prima oară în 2004. Raluca, profilată pe postul de pivot, s-a născut în 19 iulie 1983, în Bacău. A început handbalul la CSȘ Bacău, la 14 ani, cu antrenorul Ion Arsene. A mai jucat la HC Zalău, Oltchim, Știința Bacău, HCM Buzău. În palmaresul său bogat stau la loc de cinste performanțe precum: dublă campioană națională cu Oltchim, dublă campioană națională cu HC Zalău, campioană națională de junioare cu HC Zalău, vicecampioană națională cu HC Zalău junioare, vicecampioană mondială la senioare în 2005, la Sankt Petersburg.

„Mă așteptam să fiu convocată la lot și mi se pare normal. Selecția făcută de domnul Tadici a fost cea pe baza evoluțiilor noastre la echipe, pe baza randamentului. Această nouă convocare este o nouă provocare și un plus pentru mine. Se adună cele mai bune jucătoare din țară și nu avem decât de câștigat. Este o onoare să fii în lotul național. Noi trebuie să ne facem treaba și să ne întoarcem la echipele noastre cu fruntea sus. Cea mai frumoasă experință a mea la lotul național a fost cea din 2005, când am devenit vicecampioană mondială la Sankt Petersburg, în Rusia. România a luat atunci medalie, la fete, seniori, după mai bine de 30 de ani, dacă țin bine minte. Domnul Tadici era antrenor principal, iar domnul Dumitru Muși, antrenorul meu de la HCM Roman de acum, era secund. M-a bucurat, atunci, la mondiale, în primul rând rezultatul obținut de România. Eram cea mai mică din echipă, dar alături cu nume mari precum Huțupan, Vărzaru, Gatzel, Lazăr, Lecușanu, Steluța Luca, Tereza Pâslaru… A fost seriozitate, disciplină, tot ce trebuie pentru performanță. Program foarte bine pus la punct. A fost cel mai bun rezultat al meu din carieră. Acum îmi doresc să cresc în joc și să demonstrez că merit să fiu în echipa națională”, a spus Raluca Agrigoroaei.

„Raluca este acel soldat conștiincios, riguros și cu suflet mare, pe care te poți baza oricând. Este omul de sacrificiu, care nu iese mult în evidență, care nu este văzut, de fapt”, a caracterizat-o Dumitru Muși, pe scurt, după mecul de duminica trecută dintre HCM Roman și Dunărea Brăila.

 

„O nouă provocare, un nou început”

 

handbal Luciana MarinLuciana Andreea Marin (foto stânga), centru sau inter, funcție de situație, este „tunarul” echipei HCM Roman. Aruncările sale de la semicercul mare sunt greu de parat. Barele porților au și ele mult de suferit când aruncă Marin, handbalistă născută în 13 octombrie 1988, la Slatina (Olt). A început handbalul la 9 ani, cu profesorul Victor Dăbuleanu, la LPS Slatina. Componentă a Oltchim Rîmnicu Vîlcea, împrumutată la Știința Bacău, apoi la HCM Roman. În palmaresul său sunt trecute următoarele: campioană națională la junioare I, junioare II și junioare III, componentă a lotului național de tineret la Campionatele Europene din Turcia (2007), Macedonia (2008). Cea mai mare realizare în plan profesional: medalie de bronz la CE Turcia.

„Sunt la a patra convocare la lotul național de seniori. Este o nouă provocare și un nou început. Sper să joc bine și să facem o figură frumoasă în meciurile de la Trofeul Carpați, iar antrenorii să fie mulțumiți. Suntem în creștere. În ce mă privește, cred că sunt cam la 90 la sută in ce pot. Este loc de mai bine. Vreau să demonstrez că-mi merit locul acolo și să fiu la fel de fericită ca atunci când am luat bronz în Turcia sau, măcar, ca atunci când am promovat, cu Slatina, în Liga Națională. Îmi doresc foarte mult să ajung titulară, iar concurența este foarte mare. Cred că îmi lipsește un pic de tupeu. Să am mai multă încredere în mine. Dar așa sunt eu, mai reținută”, a afirmat Luciana.

„A arătat, la concurență post pe post cu o contracandidată la un loc în lotul național, că este o jucătoare completă”, a spus Dumitru Muși despre Luciana.


COMENTARII

WORDPRESS: 0