Prima paginăActualitate

Agent de poliție reținut pentru trafic de influență

Agent de poliție reținut pentru trafic de influență

Dimensiune text

Un agent de poliţie din cadrul IPJ Neamţ a fost reţinut sâmbătă, 20 martie, pentru cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, ca urmare a unui denunţ formulat de o persoană la Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) – Serviciul Judeţean Anticorupţie Neamţ, informează DGA.

Astfel, din verificările efectuate de poliţiştii anticorupţie din cadrul DGA Neamţ, la delegarea şi sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, în cauză s-a reţinut faptul că, în perioada ianuarie – martie 2021, inculpatul, în vârstă de 33 de ani, a pretins şi primit de la o persoană cercetată penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie alcoolică peste limita legală, suma totală de 3.200 lei pentru a interveni pe lângă personalul medical de la Serviciul de Medicină Legală Neamţ.

„Scopul intervenţiei era acela de a determina personalul medical să reţină o concentraţie alcoolică mai mică în sânge, astfel încât fapta săvârşită să fie calificată drept contravenţie. Ulterior, la data de 20 martie, agentul de poliţie a returnat banii persoanei care a formulat denunţul”, arată reprezentanții DGA.

Procurorul de caz a dispus sâmbătă măsura reţinerii pentru 24 de ore a poliţistului, urmând ca duminică să dispună în consecinţă.

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0