After school în loc de bonă sau bunică

Toate școlile din oraș oferă programe after school, pentru sume cuprinse între 15 și 18 lei pe zi. La singurul centru after school privat din oraș o lună costă 700 de lei.

 

Apărute cu mai bine de 10 ani în urmă, privite la început cu neîncredere, clasele cu program prelungit au prins tot mai mult teren în Roman, astfel încît, astăzi, aproape toate școlile au în ofertă această variantă de învățămînt, iar în toamnă va fi înființat un centru after school privat.

La Școala „Alexandru Ioan Cuza”, pionier în privința introducerii claselor cu program prelungit vor fi înființate din toamnă nu mai puțin de nouă astfel de clase pentru învățămîntul primar și o clasă pentru învățămîntul gimnazial. „În fiecare an avem solicitări din partea părinților, unii vin să se intereseze chiar înainte de a înscrie copilul la școală dacă pot opta pentru această formă. Chiar dacă la gimnaziu avem mai puține solicitări, există încă interes și părinții sînt mulțumiți, dovadă că programul merge mai departe„, a spus profesorul Claudiu Maxim, directorul Școlii „Alexandru Ioan Cuza”.

Programul after school este preferat, în primul rînd, de părinții ocupați, al căror program se termină mult după ce copiii lor au încheiat cursurile și care vor să fie siguri că, în lipsa lor, copilul este supravegheat și îndrumat la lecții de personal calificat. „Învățătorii care au optat pentru această formă de învățămînt și-au înființat o afacere, în cadrul căreia, după-amiaza, ei oferă aceste servicii contra cost. Copiii primesc masa de prînz, apoi, sub aupravegherea învățătoarelor, fac teme și participă la diverse activități educative, în funcție de dorințele copiilor și ale părinților„, a spus profesorul Claudiu Maxim.

Programul after school scoate din buzunarul părinților între 15 și 18 lei pe zi, în funcție de fiecare școală și de condițiile oferite. Cea mai nouă inițiativă în acest domeniu aparține învățătoarei Mihaela Giurgilă, care, din toamnă, va inaugura un centru privat after school. „Venim cu o ofertă deosebită. Programul la centru va începe după încheierea cursurilor, la ora 12 sau 13, în funcție de programul elevilor. Un microbuz al nostru va prelua fiecare copil înscris de la școala la care învață și îl va aduce la centru. Aici avem condiții foarte bune, care nu pot fi oferite de nici o școală din oraș. Există sală de mese specială, săli de studiu, piscină cu apă încâlzită, teren de joacă afară și o sală de joacă la mansardă. Programul va fi stabilit de comun acord cu părinții. Noi vom oferi un pachet minim de servicii, care cuprinde masa de prînz și activități educative, artistice și sportive, dar acesta poate fi modificat în funcție de opțiunile părinților. Dacă aceștia doresc anumite cursuri, fie că este vorba de învățarea unei limbi străine sau practicarea unui sport, vom încerca să venim în sprijinul lor. Un alt avantaj este acela că vom lucra cu grupe mici de copii. Centrul a fost gîndit pentru 75 de locuri, astfel încît să nu depășim 15 copii în grupă pe fiecare nivel, de la clasa pregătitoare la clasa a IV-a„, a spus învățătoarea Mihaela Giurgilă, inițiatoarea și coordonatoarea centrului after school Dandu. Copiii vor fi supravegheați în permanență de cadre didactice calificate, centrul fiind deschis pînă la ora 18. Părinții care optează pentru acest after school vor plăti în jur de 700 de lei pe lună.


COMENTARII

WORDPRESS: 0