Administratorul Darcons trimis în judecată pentru fraudă cu fonduri europene

Dimensiune text

Un administrator de firmă este acuzat de procurorii anticorupție că a obținut pe nedrept fonduri europene.

Administratorul unei societăți romașcane a fost trimis în judecată de către procurorii anticorupție după ce s-a folosit de documente false pentru a obține bani europeni. În felul acesta, el obținut ilegal peste 10 mii de lei, pentru plata unor cheltuieli declarate eligibile în cadrul unui proiect cu fonduri europene, deși acestea nu s-au dovedit eligibile.

Fraudă cu documente false

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Biroul Teritorial Slobozia, din cadrul Serviciului teritorial București, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Nicolaie Dan Tăbăcaru, administrator al SC Darcons SRL, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de prezentare de documente inexacte care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, înșelăciune și uz de fals,

Potrivit procurorilor, la data de 15 iunie 2009 a fost încheiat un contract de finanțare din fonduri europene nerambursabile cu SC Darcons SRL, reprezentată legal de Dan Nicolae Tăbăcaru, pentru proiectul „Dotarea laboratoarelor de testare și etalonare a materialelor utilizate în construcția de drumuri și autostrăzi”. Proiectul era parte a Programului Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice”.

Proiectul a avut drept scop achiziționarea de echipamente și aparatură necesare dotării laboratorului de încercări și etalonări a materialelor, precum și acreditarea laboratorului de testare și etalonare în construcții de drumuri și autostrăzi.

Din valoarea totală a proiectului, de 274.699 lei, suma de 161.588 lei urma să reprezinte finanțare nerambursabilă – 86% din Fondul European de Dezvoltare Regională și 14% de la bugetul de stat.

După finalizarea proiectului, în cadrul cererii de rambursare a cheltuielilor efectuate de firma SC Darcons SRL, inculpatul Nicolaie Dan Tăbăcaru a folosit și a prezentat documente și declarații false, astfel încât o parte din respectivele cheltuieli să apară ca fiind eligibile în cadrul programului, deși ele nu făceau obiectul contractului inițial și nu fuseseră realizate în perioada prevăzută pentru furnizarea echipamentelor.

Acest lucru a avut drept rezultat obținerea pe nedrept, de către inculpat, prin firma SC Darcons SRL, a sumei totale de suma de 10.509,35 lei, din care 9.038,05 de la Fondul European pentru Dezvoltare Regională și 1.471,30 lei de la bugetul de stat, conform procentelor stabilite în contractul de finanțare. Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice” a comunicat că nu se constituie parte civilă în cauză deoarece, urmare a notificării, SC Darcons SRL a returnat integral suma pe care o obținuse nelegal. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Sector 6 București.


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • un citizen 7 ani

    Nicolaie Dan Tabacaru, Dan Nicolae Tabacaru, Nicolaie Dan Tabacaru, etc.