Administratorii de asociații, obligați să vă spună pe ce cheltuie banii

Acestea sunt prevederile unei legi recent intrate în vigoare. Legea aparţine senatorului Leonard Cadăr. Informarea din partea asociaţiei de proprietari trebuie să fie trimestrială.

Legea senatorului Leonard Cadăr, prin care administratorii de asociaţii de proprietari să dea dovadă de mai multă transparenţă în relaţia cu proprietarii, a intrat în vigoare. Legea pentru completarea articolului 36 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari a fost publicată în Monitorul Oficial săptămâna trecută.

La articolul 36 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, publicată în Monitorul Oficial al României din 23 iulie 2007, cu modificările ulterioare, după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), prin care în atribuţiile administratorului asociaţiei este inclusă „informarea trimestrială, în scris sau prin poşta electronică, a proprietarilor, membrii asociaţiei de proprietari, cu privire la situaţia financiară cuprinzând toate elementele de cheltuieli, venituri, încasări şi plăţi aferente asociaţiei de proprietari, sub semnătura proprie şi contrasemnată de preşedintele şi de cenzorul asociaţiei de proprietari”.

Această nouă obligaţie i-a revoltat pe administratorii asociaţiilor de proprietari. „Este o muncă în plus şi o cheltuială în plus. Cei mai mulţi dintre proprietari sunt persoane în vârstă, care nu au adresă de e-mail şi va trebui ca această înştiinţare să o fac prin poştă, pe banii oamenilor. Legea prevedea, oricum, că proprietarii au dreptul să facă adresă şi să ceară informaţii cu privire la activitatea şi cheltuielile asociaţiei de proprietari. Noi avem multe alte probleme pe care guvernanţii noştri ar trebui să le rezolve. Cum ar fi cea privind persoanele rău-platnice. Acestea sunt date în judecată dacă nu plătesc, dar drumul în instanţă este unul de durată şi, chiar şi atunci când ai câştigat, ai o problemă, pentru că nu poţi recupera sumele, din diferite motive. Este o prevedere care ne dă mult de lucru. În cazul meu este şi mai dificil, fiindcă administratorul este în concediu medical şi eu sunt, acum, şi administrator, şi preşedinte”, a afirmat Ana-Adela Niţă, preşedintele Asociaţiei de Proprietari nr. 1 de pe strada Anton Pann.

Alţi administratori nici nu cunosc, cu exactitate, modificarea adusă Legii asociaţiilor de proprietari. „Nu ştiu exact despre ce este vorba. Dar nu cred că va veni în sprijinul oamenilor, proprietarii nu sunt foarte interesaţi de ceea ce se întâmplă la asociaţie. Va fi o problemă comunicarea, pentru că jumătate dintre proprietari sunt persoane în vârstă, care nu lucrează cu calculatorul. Noi avem, şi acum, evidenţiate pe lista lunară de plată, toate cheltuielile, iar cei care au nelămuriri vin la asociaţie şi se informează”, a spus Lenuţa Boeriu, administratorul Asociaţiei de Proprietari nr. 44, de pe strada Miron Costin.

La momentul la care a iniţiat proiectul legislativ, senatorul Leonard Cadăr a declarat că, printr-o astfel de obligaţie, făcută sub semnătură privată de către administratorul şi preşedintele de asociaţie, vor fi evitate fraudele. Proiectul a venit ca un răspuns la solicitări ale unor romaşcani ce s-au plâns senatorului de relaţia cu asociaţia de proprietari.

Leonard CadărSenatorul Leonard Cadăr îi reprezintă în Parlament pe cetăţenii din Colegiul nr. 2 Senat, din decembrie 2012. Acesta a ajuns în Parlament pe listele Alianţei România Dreaptă, fiind membru al PDL. În aprilie 2013, acesta a demisionat din PDL şi a rămas independent, până în luna septembrie a aceluiaşi an, când s-a înscris în PSD.

În luna ianuarie 2015, Leonard Cadăr a fost implicat într-un grav accident de maşină, în timp ce se întorcea de la Piatra Neamţ spre Roman. În urma acestui eveniment rutier, parlamentarul a stat într-un spital din Iaşi, dar apoi a fost transportat la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Acolo a suferit o intervenţie chirurgicală. Acum, senatorul Leonard Cadăr este acasă şi se află în perioada de recuperare.


COMENTARII

WORDPRESS: 3
  • OK. Si… mai departe?!?! Pe CAND PROMULGAREA?! Este nevoie de promulgarea legii, ci nu de inghetarea si uitarea acesteia printre dosarele pråfuite ale legiuitorilor. Pentru ordine, corectitudine si pentru protectia ambelor pårti (pt eradicarea problemelor si discutiilor dintre noi, locatarii si angajatii nostri – cei ce fac parte din Asociatia de Locatari), proiectul acesta este nemaipomenit! Asteptåm, asadar, promulgarea….

  • Nimeni nu falsifica listele de intretinere pentru ca nu are cum.Cheltuielile facturate de furnizorii de utilitati trebuie sa se regaseasca in liste,ori daca se introduc la plata aceste facturi si se distribuie pe nr.de persoane unele si altele pe cota- parte indiviza si ceea ce apare la rubrica de plata este si in chitanta dv… iar cu posta electronica nu sunt de acord deaorece nu toti propietarii au cunostinte de calculator ..propun sa se afiseze lunar in lista de plata toate cheltuiele ..de ce semetrial ? asta ar insemna o munca in plus administratorului iar munca nu se face fara bani ..!!

  • nana 5 ani

    Cred ca esti d-I Gheorghe administrator