Actrița Draga Olteanu Matei, sărbătorită de polițiștii din cadrul IPJ Neamț

Actrița Draga Olteanu Matei, sărbătorită de polițiștii din cadrul IPJ Neamț

 

 

Miercuri, 24 octombrie, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al judeţului (IPJ) Neamţ i-au oferit flori apreciatei actrițe Draga Olteanu Matei, cu ocazia aniversării zilei de naştere.

„De asemenea, o diplomă de excelenţă i-a fost înmânată distinsei doamne ca semn de apreciere şi prețuire pentru întreaga activitate de promovare a culturii şi spiritualităţii naţionale, precum şi pentru implicarea în activităţile de prevenire organizate de Poliţia judeţului Neamţ. Poliţiştii au întâmpinat-o pe doamna Draga Olteanu Matei în faţa sediului IPJ Neamţ, unde i-au cântat «La Mulţi Ani», informează IPJ Neamț.

Autoritățile județene au dedicat această săptămână mai multor activități în semn de apreciere pentru îndrăgita actriță. De luni până duminică, în fiecare seară, la Cinematograful „Dacia” din Piatra Neamț sunt proiectate filme din distribuția cărora face parte Draga Olteanu Matei. Miercuri, Consiliul Județean Neamț, prin Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, a organizat o întâlnire specială cu Draga Olteanu Matei, la Cinematograful „Dacia”, în cadrul evenimentelor dedicate Galei Ambasadorilor Nemțeni, actrița fiind sărbătorită cu ocazia împlinirii vârstei de 85 de ani și felicitată pentru întreaga activitate artistică.

 

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0