Accidentat mortal după ce a vrut să traverseze E 85

Accidentat mortal după ce a vrut să traverseze E 85

Dimensiune text

 

accident--noaptea32Luni, 5 decembrie, în jurul orei 17.15, pe DN 2 – E 85, în afara localităţii Săbăoani a avut loc un accident rutier soldat cu decesul unui pieton. Din primele cercetări ale polițiștilor se pare că în timp ce un tânăr de 25 de ani, din Roman, conducea un autoturism pe E 85, având direcţia de deplasare către Roman, a surprins şi accidentat cu aripa stânga faţă un bărbat de 32 de ani, din Boghicea, care s-a angajat în traversarea drumului. Din impact, pietonul a fost proiectat pe carosabil, fiind accidentat și de un ansamblu de un tir condus de către un bărbat de 39 de ani, din Iași, în același sens de mers. Cadrele medicale de pe ambulanța sosită la fața locului nu au mai putut face nimic pentru bărbatul accidentat.

„Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările în cauză sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, precizează un comunicat al IPJ Neamț.

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0