Marți, 16 aprilie, în jurul orei 12.30, pe raza comunei Cordun, între localitățile Pildești și Simionești, a avut loc un accident rutier după ce o mașină care se deplasa pe drumul comunal DC 51 s-a răsturnat în afara părții carosabile.
La locul accidentului au fost direcționate două echipaje de pompieri, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor, din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman, precum și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Neamț, primele informații indicând două victime neîncarcerate.
Conform IPJ Neamț, din cercetările efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman a rezultat faptul că un bărbat de 51 de ani, din Săbăoani, a condus un autoturism pe DC 51, din direcția Pildești – Simionești, iar pe un sector de drum în aliniament ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe un teren agricol. Din impact a rezultat vătămarea corporală a șoferului, dar și a soției acestuia, pasageră în autoturism, ambilor fiindu-le acordate îngrijiri medicale.
„Din cauza leziunilor suferite, până în acest moment nu a fost posibilă testarea alcoolscopică a conducătorului auto, cercetările în cauză fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.
Foto: facebook / RADAR ROMAN OFICIAL
COMENTARII