Accident rutier pe strada Bogdan Dragoș. O femeie a fost rănită

Accident rutier pe strada Bogdan Dragoș. O femeie a fost rănită

Dimensiune text

 

Luni, 27 aprilie, în jurul orei 12, pe strada Bogdan Dragoș din municipiul Roman, în zona intersecției cu strada Tineretului, a avut loc un accident rutier în urma căruia o femeie a fost rănită.

Conform IPJ Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman a reieșit că un bărbat de 27 de ani, din județul Vaslui, nu s-ar fi asigurat în momentul deschiderii portierei la coborârea din autoturism, moment în care a acroșat o femeie de 45 de ani, din Roman, care se deplasa cu o bicicletă pe același sens de mers.

„În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea femeii, aceasta fiind preluată și transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Din cauza leziunilor suferite, femeia nu a putut fi testată alcoolscopic, fiindu-i recoltate probe biologice la spital, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat agent de poliție Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Femeia a fost transportată la Compartimentul de Primire Urgențe al Spitalului Municipal de Urgență Roman cu o ambulanță cu medic, fiind diagnosticată de cadrele medicale cu policontuzii, aflându-se la orele după-amiezii de luni în curs de investigații medicale. Pacienta a suferit politraumatism, traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoștinței și otoragie stângă. În urma tomografiei, la cap a rezultat un hematom epidural parietal stâng și hemoragie subarahnoidiană, în timp ce la coloana cervicală au rezultat artefacte în mișcare, au precizat reprezentanții unității medicale. Luni după-amiază, în jurul orei 17.30, pacienta a fost transferată la Compartimentul de Neurochirurgie al Spitalului Județean de Urgență Bacău.

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0