Accident rutier pe E85, la Secuieni

Accident rutier pe E85, la Secuieni

 

Miercuri dimineață, 27 noiembrie, în jurul orei 4, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Roman au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Secuieni, soldat cu rănirea unei persoane.

Conform IPJ Neamț, din primele cercetări a reieşit că în timp ce o femeie de 30 de ani, din Piatra Neamţ, conducea un autoturism pe DN 2 – E 85, în localitatea Secuieni, din direcţia Bacău – Roman, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care a părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare, intrând în coliziune cu un cap de pod.

„În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a celei în cauză, care a fost preluată şi transportată la spital, unde i s-a acordat asistenţă medicală de specialitate. Aceasta a fost supusă testării cu aparatul etilotest de poliţişti, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, informează IPJ Neamț.

Cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Neamț sosite la fața locului au diagnosticat-o pe femeie cu policontuzii, aceasta fiind preluată de un echipaj cu medic şi predată la Compartimentul de Primire Urgențe (CPU) al Spitalului Municipal de Urgență Roman. La CPU, cadrele medicale au diagnosticat-o pe femeie cu policontuzii, traumatism cranio-facial și traumatism piramida nazală, iar după primirea îngrijirilor medicale aceasta a fost externată.

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0