Prima paginăActualitate

Accident rutier pe E 85, în satul Barticești. O persoană a rămas încarcerată

Accident rutier pe E 85, în satul Barticești. O persoană a rămas încarcerată

Dimensiune text

Vineri după-amiază, 23 aprilie, pe DN 2 – E 85, în satul Barticești, din comuna Botești, a avut loc un accident rutier în urma căruia o persoană a fost rănită. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat la ora 16.15 că pe DN2 Roman – Suceava, în comuna Botești, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme: „În urma impactului, unul dintre șoferi a rămas încarcerat, fiind conștient. Traficul rutier se desfășoară pe un fir, alternativ, prin dirijare, pentru aproximativ 30 de minute”.

Conform ISU Neamț, prin apel la 112, în jurul orei 15:40, pompierii au fost înștiințați despre producerea accidentului rutier pe raza localității Barticești.

„La locul solicitării s-au deplasat pompieri din cadrul Detașamentului Roman cu o autospecială pentru descarcerare grea, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD-TIM. În urma accidentului rutier produs între două autoturisme a rezultat o victimă încarcerată. Cu ajutorul echipamentelor și procedeelor specifice, pompierii au descarcerat o persoană (un bărbat de 72 de ani) conștientă. Victima a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD, fiind transportată la Compartimentul de Primire Urgențe al Spitalului Municipal de Urgență Roman”, a precizat sublocotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și au degajat carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier.

Conform IPJ Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman a reieșit că în timp ce un bărbat de 72 de ani, din Roman, conducea un autoturism pe DC 103, la intersecția cu DN 2, în localitatea Barticești, nu ar fi respectat semnificația indicatorului Oprire și ar fi pătruns în intersecție, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din județul Suceava.

„În urma impactului a rezultat rănirea bărbatului de 72 de ani, acesta fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă în vederea stabilirii, cu exactitate, a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier”, a precizat agent de poliție Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

 

Foto: ISU Neamț

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0