Prima paginăNeamt

Accident cu scandal la Ruginoasa

Dimensiune text

Un copil a fost accidentat grav, marți seară, de un șofer băut. Conducătorul auto este pădurar și ar fi încercat să fugă de la locul accidentului. Primarul Nicu Chirilă spune că bărbatul nu este la prima ispravă, dar a fost protejat fiindcă are o fiică polițist.

 

 

Un accident rutier care a avut loc marți seară, în localitatea Ruginoasa, s-a lăsat cu scandal mare. În jurul orei 17.50, Ghiorghi Lefter, un bărbat de 59 de ani, din comună, conducea autoturismul personal pe drumul județean DJ 157I. În apropierea unui local din sat, șoferul a ocolit o mașină parcată și a lovit în plin o femeie și pe copilul acesteia, în vârstă de cinci ani. Conform cercetărilor polițiștilor, autoturismul care staționa era oprit regulamentar, iar mama și copilul se aflau pe partea stângă a direcției de mers. Martorii spun că micuțul se afla, la momentul accidentului, în brațele mamei sale și a fost luat pe capota mașinii după ce prima lovită a fost mama. Evenimentul rutier s-a petrecut chiar în fața porții primarului din Ruginoasa, care afirmă că a rămas marcat de ceea ce a văzut.

„Am văzut cum s-a întâmplat totul, mă uitam pe fereastră la acel moment. O altă persoană care se ducea la apă a reușit să se ferească, dar cei doi nu au mai apucat. Șoferul a vrut să fugă de la fața locului și m-am ținut după el, fiindcă este a doua oară când provoacă un accident. Nu știu cum a scăpat de acuzații atunci, dar, de data asta, vreau să se facă dreptate, fiindcă este vorba de un copil. Șoferul era băut și nu este prima dată când umblă așa prin sat. Toată lumea se ferea de el când trecea pe drum cu mașina, fiindcă mergea șerpuit, toată șoseaua era a lui. Eu am vorbit cu polițiștii, dar nu știu dacă i-a făcut cineva ceva, fiindcă are o fiică ce lucrează în poliție, la Secția de Poliție Dulcești”, a afirmat Nicu Chirilă, primarul comunei Ruginoasa.

Neculai Lefter, rudă cu șoferul vinovat de accident, a declarat că a fost agresat fizic de primarul Chirilă. Primarul respinge, însă, acuzațiile, și spune că, dimpotrivă, Vasile Lefter ar fi încercat să intimideze martorii pentru a-l proteja pe nepotul său.

După primele cercetări, concluzia polițiștilor este aceea că Ghiorghi Lefter se face vinovat de producerea accidentului. „În timp ce Ghiorghi L., de 59 de ani, din comuna Ruginoasa, conducea o autoutilitară, pe DJ 157I, în dreptul unui imobil, din interiorul localității  Ruginoasa, a efectuat manevra de depășire a unui autoturism oprit regulamentar pe partea carosabilă, moment în care a surprins și  accidentat grav un minor, în vârstă de cinci ani, din comuna Ruginoasa, care se afla împreună cu mama sa pe partea stângă a sensului de mers. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând că avea în aerul expirat o concentrație de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se arată într-un comuncat al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

Din păcate pentru copilul de cinci ani, diagnosticul medicilor este rezervat. Acesta a fost transferat la un spital din Iași și se află în stare foarte gravă.

Cercetările sunt continuate de Biroul Rutier Roman.

[sam_ad id=”111″ codes=”true”]

COMENTARII

WORDPRESS: 5
  • zorro 8 ani

    Pacat de copil, Lefter de obicei mai ciupeste cate ceva, nu trebuia sa fuga, bucuria lui Chirila, acum il are la mana, de mult asteapta un asemenea moment de razbunare, asa sunt cei cu placa la cap si supusi soacrei.

  • john 8 ani

    mare pacat , de copil si mama , mai ales pentru suferinta pe care o au de tras pana la vindecare , , sa speram ca acest copil isi va reveni…
    Cat despre Nicu Chirila , numai cuvinte de lauda , il cunosc de cand eram copil , si ii port toata stima si respectul. Sunt din favorit , si il vedeam cand venea la fratele lui , toti din familie sunt oameni buni , blanzi si cumsecade . nu este razbunator , sunt convins ca l-a marcat profund accidentul , mai ales ca la mijloc este un copil , un inger , care acu sufera cumplit . sanatate tuturor

  • Vladimir 8 ani

    Dat naibi e Nici Chirila asta!Am mai vazut o declaratie a ‘mnealui in care zucea ca el a facut Riginoasa comuna. Asa o fi , dar mie mi se pare un mare fanfaron . In urma cu cativa ani era mereu in litigiu cu cate cineva. Pana a ajuns „premare”.Poate ar trebui sa cunoasca preceptul „Cine seamna vant , culege furtuna.” , precum si ” Cine trage sabia , de sabie va pieri.”

  • zorro 8 ani

    John fii linistit, banuiesc cine esti, asa sunt unii lingai din primarie, oricum nu-ti acorda premiu. Recunoaste aroganta si mandria lui Chirila, nu-i mai vezi nasul, asa-i de sus.

  • john 8 ani

    I m sorry zorro , banuiesti degeaba nu ai de unde sa ma cunosti , si te contrazic , in privinta lui Nicu , nu este nici arogant si nici cu nasul pe sus , probabil ai tu interese , si vrei sa ii dai un sut , primarului , crezi ca un comentariu ca al tau i-ar putea afecta imaginea ….
    iti spun si iti repet Nicu Chirila e un om cu suflet mare . A fost marcat de acest tragic accident . Iti spui zorro dar nu te asemeni cu acel justitiar legendar , pentru ca acela urmarea sa faca dreptate si nu sa arunce cu gunoi in imaginea unui om corect . Si apoi aici nu il judecam pe Chirila , ci este vorba de un accident , deci vorbeste despre accident pana ti se duce gura la spate …