Accident cu şapte victime la Climeşti

Un şofer băut, din comuna Ruginoasa, a provocat un accident rutier în satul Climeşti, în urma căruia şapte persoane au fost rănite.

Duminică după-amiaza, în jurul orei 16.30, pe Drumul Judeţean 157 J, în interiorul localității Climeşti, comuna Făurei, s-a produs un accident rutier soldat cu mai multe victime. Potrivit unui comunicat de presă emis de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ, „din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit că în timp ce Constantin F., de 37 de ani, din comuna Ruginoasa, conducea un autoturism pe DJ 157 J, pe fondul neatenţiei şi a consumului de alcool, într-o curbă spre dreapta, a pierdut controlul autoturismului, a pătruns pe contrasens, unde a lovit frontal autoturismul condus regulamentar din sens opus de către Ioan R., de 38 de ani, din Roman”. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a Elisabetei F., de 61 de ani, care a fost diagnosticată cu plăgi sângerânde hemifaciale şi frontale prin accident rutier, transportată la Centrul de Primiri Urgenţe (CPU) Roman, și rănirea ușoară a lui N.F., de 9 ani- diagnosticat cu escoraţie periorbitală dreapta, traumatism cranio-facial minor, dar care a refuzat tratamentul şi transportul la spital, pasageri în maşina condusă de Constantin F.-, și rănirea ușoară a lui Mihaela R., de 37 de ani, și A. R., de 2 ani, pasagere în maşina condusă de Ioan R.

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Neamţ a anunţat că fetiţa de doi ani a fost diagnosticată cu policontuzii prin accident rutier, traumatism cranio-cerebral minor, şi a fost transportată la CPU Roman. Mihaela R., de 37 de ani, a fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral acut minor, escoraţie temporală stângă, traumatism articulaţie cot stâng, şi deasemenea a fost transportată la CPU Roman. A mai existat o victimă, un băiat de 19 ani, diagnosticat cu policontuzii, care a fost transportat ulterior la spitalul Roman, plus alţi doi pasageri – o femeie de 64 de ani, care a suferit policontuzii, dar a refuzat transportul la spital, şi un băiat de 12 ani, a cărui mamă a refuzat examinarea, tratamentul şi transportul la spital.

În cauză a fost întocmit dosar penal.


COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • eu 6 ani

    S-au intalnit 2 masini in Climesti :)))))))