Accident cu o victimă pe E 85, la Horia

HomeActualitate

Accident cu o victimă pe E 85, la Horia

 

 

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman au intervenit joi, 2 mai, în jurul orei 15.30, la un accident rutier petrecut pe DN 2 – E 85, în localitatea Horia, în zona sensului giratoriu, și soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

Conform IPJ Neamț, din cercetările polițiștilor a reieșit faptul că un tânăr de 25 de ani, din localitatea Ruginoasa, a condus un autoturism pe DN 2 – E 85, din direcția Horia spre Roman, și nu ar fi păstrat o distanță regulamentară în mers față de un alt autoturism care se deplasa în fața sa, condus de un bărbat de 43 de ani, din Bacău, cu care a intrat în coliziune.

„În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului din Bacău, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat agent de poliție Georgiana Moșu, din cadrul Compartimentului Relații Publice al IPJ Neamț.

 

Foto: facebook / Radar Roman Oficial

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0