Articol publicat în data de: joi, 29 Sep 2016



A vrut să înşele o bătrână prin metoda „Accidentul”

 

bani1706c-680x365În noaptea de miercuri spre joi, 28 spre 29 septembrie, poliţiştii Postului de Poliţie Tămăşeni au fost sesizaţi despre faptul că o femeie de 67 de ani, din localitate, a primit un apel telefonic prin care era anunţată că fiul său a fost implicat într-un accident rutier.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că o persoană necunoscută a apelat pe telefonul fix femeia, în jurul orei 00.30, şi, sub pretextul că fiul acesteia este implicat într-un accident, i-a solicitat o sumă de bani. Persoana vătămată nu a dat curs solicitări, verificând informaţia şi constatând că fiul său se afla la domiciliu. Poliţiştii au demarat cercetările în vederea identificării autorului şi a tragerii acestuia la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de înşelăciune.

Sfaturile poliţiştilor în astfel de cazuri

În cazul unui accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât în urma unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau dacă este făcută prin intermediul unor societăţi de asigurări. Orice accident sau eveniment de circulaţie are două variante de soluţionare: fie depunerea unei plângeri la unitatea de poliţie care se va ocupa mai departe de cazul respectiv, fie înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie. În astfel de situaţii, reprezentanţii Poliţiei sau Parchetului nu reţin telefoanele mobile pentru a suna rudele celor implicaţi în eveniment şi nici nu solicită sume de bani. Dacă sunteţi contactaţi de un „binevoitor”, care vă apelează în numele unei rude apropiate şi nu aţi putut verifica veridicitatea informaţiilor, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112 pentru a vă acorda sprijin.

Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini. Nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat, comis voiajori etc.). Nu le furnizaţi acestora informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini.

Vârstnicii sunt o categorie extrem de vulnerabilă în ceea ce priveşte victimizarea prin astfel de infracţiuni. Explicaţi-le persoanelor vârstnice din familie că nu trebuie să dea curs niciunei solicitări de a plăti sume de bani, făcute de diverse persoane în numele dumneavoastră, fără să vă contacteze în prealabil pentru a le confirma veridicitatea solicitării!

„Reamintim faptul că, miercuri, activităţile de prevenire planificate în cadrul evenimentului Săptămâna Prevenirii Criminalităţii au vizat chiar acest segment al infracţionalităţii judiciare, respectiv infracţiunile de înşelăciune săvârşite prin metoda «Accidentul», «Premiul» şi distragerea atenţiei sau împrietenire. Poliţiştii nemţeni au adus în atenţia cetăţenilor cazurile de înşelăciune înregistrate, metoda folosită, cât şi consecinţele unei astfel de fapte”, precizează un comunicat al IPJ Neamţ.

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

* Necesar

%d blogeri au apreciat:

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close