A plecat de la locul accidentului

Vineri, 28 martie, în jurul orei 15.05, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizaţi despre faptul că în jurul orelor 8.00, pe strada Scînteii, din Săbăoani, a avut loc un accident rutier, în care a fost implicat un autoturism al cărui conducător auto a părăsit locul accidentului,  în urma căruia a rezultat rănirea unui pieton, un minor de şapte ani, care se angajase în traversarea străzii. Imediat după sesizarea accidentului, în urma cercetărilor efectuate de către poliţişti, la ora 17.30 a fost identificată şi depistată la domiciliu conducătoarea auto, o tânără de 19 ani, care a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.


COMENTARII

WORDPRESS: 0