A murit înecată cu o bucată de salam

Marți, la Spitalul de Psihiatrie „Sfîntul Nicolae” din Roman (foto) a avut loc un incident în urma căreia o persoană a decedat. O pacientă s-a înecat cu un bol alimentar și, în ciuda eforturilor cadrelor medicale de a o salva, femeia a decedat.

 

Este vorba despre o pacientă de 44 de ani, care suferă de schizofrenie și care provine dintr-o familie care nu prea s-a îngrijit de starea de sănătate a pacientei. În momentul în care s-a produs incidentul, pacienții se aflau în sala de mese, unde erau foarte bine supravegheați. Femeia, care nu are dantură, a înghițit o bucată de salam și s-a înecat cu ea. Supraveghetorii au observat imediat ce se întîmplă și au încercat toate manevrele care se fac în astfel de cazuri. De asemenea, s-a solicitat și ambulanța. Din păcate, probabil bolul alimentar a pătruns prea adînc, iar cadrele medicale nu au reușit să-l scoată. În trecut, pacienta a mai avut astfel de probleme„, a declarat medicul Anca Hîncu, directorul Spitalului de Psihiatrie „Sfîntul Nicolae”.

Nici cadrele medicale de la Ambulanță care au sosit la fața locului nu au mai avut ce face decît să constate decesul, pacienta fiind transportată la morga Spitalului Municipal de Urgență Roman. „Astfel de accidente nefericite sînt inerente, mai ales în cazul pacienților cu afecțiuni psihice, pentru că cei mai mulți au probleme de deglutiție. Oricît de bine ar fi supravegheați pacienții și oricît de bine ar fi pregătite cadrele medicale, în unele cazuri nu se mai poate face nimic. Din păcate, și lipsa de personal își spune cuvîntul. Pentru că angajații sînt puțini, supravegherea pacienților e destul de dificilă„, a mai precizat medicul Anca Hîncu.

În urmă cu cîteva luni, la Spitalul de Psihiatrie a avut loc un incident asemănător. Atunci, un alt pacient s-a înecat cu o bucată de carne și a intrat în stop cardio-respirator, însă cadrele medicale au reușit să-i salveze viața.

 

Criză de personal la Spitalul de Psihiatrie

 

În ultima perioadă, Spitalul de Psihiatrie „Sfîntul Nicolae” din Roman se confruntă cu o criză acută de personal. Potrivit directorului instituției sanitare, medicul Anca Hîncu, în momentul de față spitalul are doar 67% din necesarul de personal care ar asigura buna funcționare a spitalului. „Conform legii, noi ar trebui să avem 82 de angajați, însă acum sînt numai 55. E foarte greu, pentru că sîntem doar doi medici la 130 de pacienți și avem nevoie de asistenți și de medici, pentru că este foarte greu să lucrezi și să supraveghezi atîția bolnavi. Am făcut mai multe demersuri la Ministerul Sănătății, prin care am solicitat deblocarea unor posturi. Dacă pentru alte spitale, în general județene, s-au deblocat posturi, solicitările noastre nu au primit nici un răspuns„, a declarat medicul Anca Hîncu.


COMENTARII

WORDPRESS: 0