HomeSocialEducatie

A doua şansă la învăţătură pentru adulţii fără şcoală

Înscrierile se fac pe toată durata lunii septembrie.

Adulţii care nu au reuşit să finalizeze studiile primare sau gimnaziale la momentul potrivit au, şi în acest an şcolar, şansa de a învăţa carte în cadrul programului „A doua şansă”. Cei interesaţi de ofertă se pot înscrie la centrul care va funcţiona şi în acest an la Roman. Cursurile sunt patronate de Liceul cu Program Sportiv şi se vor desfăşura într-unul din corpurile fostei Școli nr. 3. Înscrierile pentru cursurile din anul şcolar 2013 – 2014 se fac începând cu 1 septembrie. Cursurile vor debuta la data de 1 octombrie, orarul fiind unul flexibil, stabilit în funcţie de programul profesorilor care predau şi de posibilitatea elevilor de a fi prezenţi la ore. În judeţul Neamţ sunt propuse prin planul de şcolarizare mai multe centre de şcolarizare prin programul „A doua şansă”: la Școala nr. 8 Piatra Neamţ (o grupă pentru învăţământul primar), Școala „Daniela Cuciuc” Piatra Neamţ  (o grupă la învăţământul primar), Școala nr. 5 Piatra Neamţ (două grupe la învăţământul primar), Școala nr. 1 Piatra Neamţ (o grupă la învăţământul gimnazial), Școala Vânători (două clase pe nivelul secundar inferior), Liceul Tehnologic Roznov (o grupă pentru învăţământ primar şi una pentru învăţământul gimnazial), Liceul Tehnologic Pipirig (o grupă pentru învăţământul primar şi două grupe pentru învăţământul gimnazial) şi trei grupe de gimnaziu la Roman. „Centrele sunt astfel organizate încât să acopere solicitările de pe întreaga zonă a judeţului. Planul de şcolarizare este prevăzut în funcţie de estimarea necesarului pe fiecare zonă, realizată de către cei care coordonează centrele la nivel local”, a spus inspectorul şcolar Mihai Giosan, responsabilul programului la nivel de judeţ.

„Nivelul de studiu şi numărul de grupe care vor fi înfiinţate depind de numărul de cereri venite din partea solicitanţilor. Noi vom continua şcolarizarea pentru cei care au urmat deja câteva module în anii trecuţi şi vom putea înfiinţa şi grupe noi, în funcţie de cereri”, a spus profesoara Ana Luca, director adjunct la Liceul cu Program Sportiv, coordonatorul programului „A doua şansă” la Roman. Cei care doresc să se înscrie trebuie să se prezinte şi cu o adeverinţă din care rezultă nivelul strudiilor absolvite până acum.
Programul „A doua şansă” este o iniţiativă a Ministerului Educaţiei Naţionale, se desfăşoară în baza prevederilor ordinului 226 din 28 septembrie 2007, emis de Ministerul Educaţiei, şi vine în întâmpinarea unei probleme des întâlnite în comunităţile defavorizate, şi anume existenţa unui număr mare de persoane care au depăşit vârsta legală de şcolarizare, dar care nu şi-au completat anii de şcolarizare sau, chiar, nu au mers niciodată la şcoală. În acest context, programul oferă posibilitatea continuării şi finalizării studiilor obligatorii, fără a fi necesară întreruperea activităţii profesionale sau familiale. La terminarea cursurilor, absolventul beneficiază de un certificat de absolvire. Disciplinele de studiu în acest program sunt organizate pe module obligatorii şi opţionale, bazate pe curriculum-ul specific programului „A doua şansă”. Mai exact, conţinuturile lecţiilor sunt centrate pe interesele şi particularităţile de vârstă ale cursanţilor, au aplicabilitate practică imediată, fiind folosite exemple din viaţa de zi cu zi şi situaţii culese din realitate.

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • BUNA,este un lucru bun un aceasta tara ca poti sa mai faci ceva ce nu ai facut cand eram copiii fara minte,daca aveam minte atunci dormeam in scoala nu mai veneam acasa.prea multe greutati am intimpinat din cauza ca nu me-am terminat scoala