A ajuns la Psihiatrie după ce și-a dat foc la mașină

A ajuns la Psihiatrie după ce și-a dat foc la mașină

 

Detașamentul de Pompieri Roman a fost solicitat luni seară, 14 octombrie, în jurul orei 20.30, pentru a interveni la stingerea unui incendiu produs la un autoturism parcat în curtea unei gospodării de pe strada Ciocârliei, din  municipiul Roman. Pentru stingerea incendiului, s-au deplasat două echipaje de pompieri, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost, conform ISU Neamț, folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

Cel care a dat foc la mașină a fost chiar proprietarul autoturismului, cunoscut cu afecțiuni psihice, care, pe fondul consumului de alcool și în urma unui conflict în familie, a stropit interiorul autoturismului cu un lichid inflamabil și i-a dat foc. Bărbatul a fost internat la Psihiatrie, iar polițiștii i-au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere.

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0