A ajuns la închisoare după ce i-a furat mai multe bijuterii unei cunoștințe

A ajuns la închisoare după ce i-a furat mai multe bijuterii unei cunoștințe

 

Vineri, 16 iunie, în urma unei acţiuni efectuate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman, pe bulevardul Roman Muşat a fost depistat un romașcan de 24 de ani, condamnat definitiv la un an şi patru luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă continuată. Acesta a fost preluat și escortat la Penitenciarul Bacău, pentru a fi încarcerat.

„În fapt, în perioada 27 aprilie – 19 mai 2014 inculpatul a mers de patru ori în vizită la o cunoștință de-a sa din municipiul Roman, iar de fiecare dată cu ocazia vizitelor a sustras din locuinţa persoanei vătămate mai multe bijuterii din aur, pe care le-a amanetat la o casă de amanet de pe raza municipiului Roman”, informează IPJ Neamț.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0