96 de biciclişti amendaţi în patru zile

96 de biciclişti amendaţi în patru zile

Dimensiune text

 

biciclist amendaÎn perioada 17 – 26 iunie, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Neamţ, împreună cu cei din cadrul structurii de ordine publică, desfăşoară acţiuni în zonele în care au fost înregistrate evenimente rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză, cu folosirea aparatelor radar în sistem „cascadă „, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale incidente, precum şi pentru combaterea nerespectării normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice a bicicliştilor.

Astfel, în primele patru zile de acţiune au fost constatate 192 de abateri privind încălcarea regimului legal de viteză, şase dintre acestea fiind aplicate conducătorilor de autovehicule în regim de transport marfă sau persoane. Pentru depăşirea cu 50 de km/h peste limita legală admisă pe sectorul respectiv de drum, poliţiştii au reţinut zece permise de conducere. Totodată, au fost aplicate 96 de sancţiuni bicicliştilor care au fost depistaţi încălcând normele rutiere.

„Aducem în atenţie faptul că, în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2016, primele trei cauze generatoare de accidente grave au fost: abateri ale pietonilor (26 de accidente grave, soldate cu nouă persoane decedate şi 17 răniţi grav), abateri ale bicicliştilor (14 accidente grave, soldate cu o persoană decedată, 13 răniţi grav şi un rănit uşor), neacordarea de prioritate pietonilor (12 accidente grave, soldate cu 12 răniţi grav). Viteza neadaptată la condiţiile de drum constituie a patra cauză generatoare de accidente, înregistrându-se opt accidente grave, soldate cu cinci persoane decedate, şapte răniţi grav şi şase răniţi uşor”, precizează un comunicat al IPJ Neamţ.

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0