HomeRomanEconomie

Romaşcanii au adus încasări record la bugetul local

Romaşcanii şi-au plătit toate dările către bugetul local şi chiar mai mult decât au estimat autorităţile locale la începutul anului. Reprezentanţii Primăriei Roman susţin că este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru. Pentru depăşirea încasărilor estimate, primarul municipiului Roman a mulţumit romaşcanilor, celor care au contribuit, de altfel, cu banii lor, la completarea bugetului local.

„Le mulţumesc romaşcanilor şi celor care au firme în oraş pentru atitudinea pro-municipiu şi pro-dezvoltare. Este prima şi cea mai importantă dovadă de patriotism local. Le mulţumesc şi îi asigur că şi noi vom avea o atitudine şi mai deschisă în perioada următoare, determinată tocmai de faptul că ei au răspuns chemării noastre şi au fost prezenţi, reuşind această performanţă unică după perioada post-decembristă a municipiului”, a spus Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.

Romaşcanii au adus, până la sfârşitul săptămânii trecute, cu 300.000 de lei mai mult la bugetul local faţă de previziunile bugetare pentru 2015. Astfel, suma încasată din taxe şi impozite locale a ajuns la 19.714.800 lei, faţă de 19.414.800 de lei. Este de aşteptat ca această sumă să fie şi mai mare, până la sfârşitul anului. Anul trecut, gradul de încasare al taxelor şi impozitelor locale a fost de 98%.

Comentarii

WORDPRESS: 0