Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, Constantin Iacoban, a venit joi, 26 noiembrie, în vizită de lucru la trei obiective din Roman. Prima oprire a fost la staţia de epurare a apelor uzate din cartierul Nicolae Bălcescu. Acolo, pe un şantier plin de noroi, a curs cu promisiuni referitoare la termenul de finalizare al lucrărilor.
„Suntem la 85% la stadiul fizic al lucrărilor. Finalizăm, anul acesta, partea de linie a apei, partea terţiară, însemnând epurarea avansată, tratarea nămolului şi deshidratarea. Suntem la partea de finisaje, de amenajări de drumuri şi partea de montaj a echipamentelor. Cu graficul suntem bine, am recuperat din întârzierile din anii trecuţi şi suntem pe drumul firesc al lucrărilor. Lucrările vor fi gata la 31 decembrie, mai puţin partea de amenajări şi de peisagistică”, a afirmat Cătălin Anton, reprezentant PASSAVANT ENERGY & ENVIRONMENT România.
„Au fost mai multe probleme şi cu proiectarea şi cu partea de execuţie a lucrărilor, dar toate acestea au fost rezolvate, suntem reorganizaţi, suntem implicaţi să terminăm acest proiect şi să dăm Romanului o staţie funcţională, conform ultimelor standarde europene. Noua staţia respectă normele de poluare şi oferă o protecţie avansată a apelor şi a pânzei freatice din zonă şi va fi şi o reducere a consumului de energie electrică”, a explicat Spiridon Bimpiris, manager proiect PASSAVANT ENERGY & ENVIRONMENT România.
Referitor la faptul că Uniunea Europeană nu va mai deconta lucrări efectuate după 31 decembrie 2015, managerul de contract a precizat că există soluţie. „Am semnat un act adiţional, în august, pentru 25 aprilie 2016. Încercăm, în momentul de faţă, să luăm bani europeni cât de mult putem şi să facem cât mai multe lucrări. Ce va rămâne după 1 ianuarie 2016 va fi făcut din bugetul ApaServ, adică din cofinanţare”, a spus Carmen Macovei, managerul contractului de modernizare a staţiei de epurare.
„Este o investiţie de amploare, care merge bine, cu toate întârzierile scuzabile sau nescuzabile. Sperăm să încheiem proiectul cu bine, rămânând să facem în primăvară ceea ce nu putem face acum, ca să nu facem de două ori: amenajarea spaţiului verde şi turnarea unor alei”, a conchis Constantin Iacoban.
De la staţia de epurare, preşedintele CJ Neamţ a mers la depozitul temporar de deşeuri, care se află lângă fosta groapă de gunoi. „Pe 1 iulie 2015 s-a deschis depozitul de la Girov, ar trebui sistată depozitarea temporară şi relocate deşeurile de la Girov. În legislaţie este stipulat că trebuie duse la un depozit conform, dânşii trebuiau să prindă, în tariful pe care îl practică pentru colectarea şi transportul deşeurilor, şi această relocare a deşeurilor. Cei care operează această depozitare ar fi trebuit să ia în calcul, în tarif, şi acest aspect”, a explicat Elena Rusu, consilier în cadrul Unităţii de Implementare Proiecte a SMID, referitor faptul că autorităţile naţionale au atras atenţia cu privire la depozitul temporar de gunoi. O nouă vizită a autorităţilor în domeniu va fi în luna iunie şi, până atunci, trebuie găsită o soluţie.
La staţiile de sortare şi transfer de la Cordun, vizita a fost una scurtă, întrucât acolo investiţia este terminată, dar nu are operator. „Suntem printre puţinele judeţe din ţară care au reuşit să finalizeze programul pe deşeuri. E un lucru extraordinar. În ţară, sunt doar trei judeţe care au rezolvat situaţia. Suntem în postura să spunem, azi, că judeţul Neamţ a rezolvat această problemă. De acum va trebui să avem o strânsă legătură cu populaţia, pentru ca deşeurile să fie strânse în mod corect. S-au făcut mari eforturi financiare şi trebuie să respectăm depozitarea selectivă a gunoiului”, a declarat Constantin Iacoban.
El a recunoscut că acest proiect are anumite întârzieri şi a confirmat că doar cetăţenii vor deconta tardivitatea cu care s-au realizat unele etape ale proiectului: „Cine să le deconteze? Le decontează, până la urma urmei, comunităţile care nu au derulat mai repede demararea operaţiunilor de strângere a gunoiului menajer”.
Comentarii