HomeActualitateRoman

Tinerii vor fi consultați de conducerea oraşului

Administraţia locală vrea să afle părerea tinerilor cu privire la evoluţia municipiului pe viitor şi la eventualele schimbări pe care şi le doresc cetăţenii tineri. În acest sens, primarul Laurenţiu Dan Leoreanu a anunţat că îşi propune o întâlnire cu tinerii din municipiul Roman, în sala mare a Primăriei, posibil chiar înainte de Ziua Naţională a României.

„Dorim să înfiinţăm un consiliu consultativ pe probleme de tineret, având ca scop strategia pentru tineret a municipiului Roman. Este o idee europeană, despre care s-a discutat şi la întâlnirea Comitetului Regiunilor de la Bruxelles. Ne propunem ca idei principale: propuneri pentru reforma programei şcolare şi a metodelor de predare, ocuparea forţei de muncă, antreprenoriat, sănătate, dezbateri pe teme specifice vârstei, competiţii sportive, participare civică. Vrem lucruri care să provoace tinerii. Vrem să discutăm cu ei despre incluziunea socială, despre voluntariat. În America nu te angajează nimeni dacă nu faci voluntariat. Vrem ca noi să lansăm un program de voluntariat, cum ar fi recuperatori de carte de bibliotecă, inspectori de zonă, sau participarea la îngrijirea bătrânilor. Sunt lucruri care se fac şi care umanizează”, a afirmat Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.

Consiliul consultativ al tinerilor ar urma să fie invitat la dezbateri publice şi şedinţe de Consiliu Local. O altă idee este înfiinţarea unei cafenele publice speciale pentru tineret, fie în Casa Celibidache, fie în fostul cinema Unirea, în sensul amenajării unui loc de relaţionare şi dezbateri.

Comentarii

WORDPRESS: 1