87 de candidați înscrişi la concursul organizat de Spitalul Municipal Roman

Dimensiune text

Cei 87 de candidaţi se vor „lupta” pentru ocuparea a 25 de posturi.

Spitalul Municipal de Urgenţă din Roman organizează concurs pentru ocuparea a 25 de posturi: îngrijitori de curăţenie pentru secţiile Medicină Internă (2), Obstetrică-Ginecologie (1), Chirurgie Generală (2), Neonatologie (1), Boli Infecţioase (1), Pneumologie (1) şi Pediatrie (1), brancardieri pentru blocul operator (3) şi Compartimentul de Primiri Urgenţe (1), infirmieri pentru secţiile ATI (2), Dermatovenerologie (1), ORL (1), Chirurgie şi Ortopedie Infantilă (1) şi Neurologie (1), garderobieri (4), spălătoreasă (1) şi agent DDD (dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare) – (1).

Concursul constă într-o probă scrisă şi un interviu. Probele scrise sunt programate în perioada 16 – 28 septembrie, iar interviul între 18 şi 30 septembrie. Toate cele 25 de posturi sunt pe perioadă nedeterminată, cu excepţia postului de agent DDD, care este pe perioadă determinată. Pentru cele 25 de posturi s-au înscris 87 de candidaţi.

Conducerea spitalului a evidenţiat nivelul de pregătire al candidaţilor participanţi la concursul de registratori medicali. „Au existat concursuri organizate de spital care nu au fost ocupate, de unde s-a tras concluzia că acei candidaţi nu au fost atât de bine pregătiţi. În schimb, la ultimul concurs, acela de ocupare a unor posturi de registratori medicali, am avut surpriza să observ că toţi candidaţii să aibă note bune, cea mai mare medie fiind de 9,925. Astfel, toate posturile de registratori medicali au fost ocupate”, a spus medicul radiolog Oana Onu, managerul general interimar al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman.

Foto: Economistul Leonard Achiriloaei, directorul economic, şi medicul radiolog Oana Onu, managerul general interimar al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman


COMENTARII

WORDPRESS: 0