HomeEconomie

Bacşişul nu va mai fi evidențiat distinct pe bon

Decizia va fi aplicată din această lună.

Veşti bune pentru cei care trăiesc şi de pe urma bacşişului. Legea care reglementează emiterea bonurilor fiscale a fost promulgată de preşedintele României în forma în care ordonanţa nu mai prevede impozitarea bacşişului. Decizia va fi aplicată din această lună, în sensul că bacşişul nu va mai fi evidenţiat distinct pe bon. Ordonanţa promulgată stabileşte doar că neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate şi serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară preţului de vânzare sau tarifului de prestare vor fi sancţionate.

În luna mai, Guvernul a decis să legifereze bacşişul, care să fie astfel evidenţiat pe un bon fiscal separat şi să fie taxat cu 16%, dar, la foarte scurt timp, pe fondul problemelor tehnice de aplicare, a renunţat la această măsură, spunând că obligaţia impozitării va fi anulată în Parlament, cu aplicare din luna iunie. Procesul legislativ din Parlament a durat însă mai mult decât era estimat, iar Camera Deputaţilor, for decizional, a anulat impozitarea după 1 iunie.

Piaţa bacşişului este estimată la peste 300 de milioane de euro, la nivel naţional. De exemplu, în România, mulţi chelneri şi barmani sunt plătiţi cu salariul minim pe economie, respectiv 975 de lei brut (725 de lei net). Bacşişurile rotunjesc însă, semnificativ, veniturile acestora.

Personalul din HoReCa (industria de hoteluri, restaurante şi catering) a încheiat luna cu salarii de chiar 3.000 – 4.000 de lei net, mult peste media pe economie, de 1.800 de lei. La o medie de 700 – 1.000 de lei bacşiş lunar, la nivel naţional – în Bucureşti media este mult mai mare decât în provincie, însă cea mai mare concentrare de localuri HoReCa este în Capitală – şi la un total de 100.000 de salariaţi, bacşişurile s-ar ridica la 70 – 100 milioane de lei lunar, respectiv 840 milioane lei – 1 miliard lei anual. La un impozit de 16%, veniturile încasate de stat ar fi de 135 – 160 milioane lei.

Comentarii

WORDPRESS: 0