HomeEducatie

Studii postliceale pentru tinerii care vor să devină pompieri

Aceştia pot urma o şcoală de subofiţeri sau o facultate de profil.

Pompierii caută tineri care să îmbrăţişeze această profesie. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ organizează înscrieri la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ care realizează formarea iniţială a personalului pentru nevoile Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi Ministerul Afacerilor Interne.

La nivel naţional, se scot la concurs 160 de locuri: 35 la Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” şi 125 la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti. Din cele 160 de locuri scoase la concurs, două sunt pentru candidaţi de etnie rromă. Și fetele au o şansă, dar numai în cadrul Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu”.

Viitorii candidaţi trebuie să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România, să cunoască limba română- scris şi vorbit, să aibă capacitate deplină de exerciţiu, să fie declaraţi „apt” din punct de vedere medical, fizic şi psihic, să aibă vârsta între 18 şi 27 de ani, şi să fie absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat.

În plus, aceştia să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate, să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică, să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media generală de minimum 8,00, să nu fi fost exmatriculaţi, pentru abateri disciplinare, dintr-o instituţie de învăţământ, să aibă înălţimea de minimum 1,70 metri bărbaţii şi 1,65 metri femeile.

Comentarii

WORDPRESS: 0