HomeSocial

„Cu toții avem o inimă … Haideți să le oferim altora un zâmbet”

În apropierea sărbătorilor pascale, la fel ca în fiecare an, Organizaţia Femeilor Social Democrate (OFSD) Roman doreşte să vină în sprijinul persoanelor nevoiaşe din oraş, organizând campania „Cu toţii avem o inimă… Haideţi să le oferim altora un zâmbet”. Prin intermediul acestei campanii, OFSD Roman colectează cărţi de literatură pentru copii, jucării, haine sau alimente nonperisabile, care vor ajunge la copiii şi familiile cu o situaţie materială precară.

„Cu ocazia sărbătorilor Pascale, continuăm campania începută înainte de sărbătorile de iarnă, prin care adunăm alimente nonperisabile (conserve, făină, orez, zahăr, ulei etc.), haine, jucării sau cărţi, care vor ajunge la copiii şi familiile nevoiaşe din Roman. În apropierea sărbătorilor Pascale, încercăm să aducem un zâmbet pe chipurile lor şi să îi facem să simtă că este sărbătoare. Cei care doresc să întindă o mână de ajutor o pot face prin intermediul nostru. Noi vom colecta donaţiile şi le vom centraliza, distribuindu-le persoanelor din Roman, orientându-le către cele care au cea mai mare nevoie. Colectarea donaţiilor se va face în perioada 23 – 27 martie, între orele 16.00 – 18.00, la sediul PSD Roman. Dacă aveţi prieteni care doresc să se implice, invitaţi-i la acest eveniment! De asemenea, puteţi recomanda centre de plasament sau familii care se află într-o situaţie precară. Cu toţii avem o inimă… Haideţi să le oferim altora un zâmbet!”, a declarat Iulia Havrici, preşedinta OFSD Roman.

Comentarii

WORDPRESS: 0