HomeActualitateRoman

A murit doctorul chirurg Ilie Mărginean

În noaptea de vineri spre sâmbătă, a plecat la cer doctorul chirurg Ilie Mărginean, în vârstă de 59 de ani, răpus de o tumoră malignă abdominală.

Un profesionist de excepție, un om cu suflet mare, un tată perfect. Așa îl descriu colegii pe cel care a fost doctorul chirurg Ilie Mărginean, care a decedat în noaptea de vineri spre sâmbătă, din cauza unei insuficiențe renale, provocată de o tumoră malignă abdominală.

Untitled-1Doctorul Mărginean lucra la Spitalul Municipal de Urgență Roman din 1994. A venit la spital în același timp cu doctorul chirurg Dan Arvătescu, pe care îl considera fratele pe care nu l-a avut niciodată. ”Doctorul Ilie Mărginean a fost cel mai bun prieten al  meu de la serviciu, de 25 de ani încoace. Exceptând perioada concediilor, ne vedeam în fiecare zi;  uneori mă vedeam cu el mai mult decât cu nevastă-mea, pentru că stăteam mai multe ore din zi la spital. A fost un medic care niciodată nu a înșelat așteptările, un muncitor foarte bun și corect, care nu a vorbit niciodată de rău pe vreun coleg. Era cel mai bun coleg de echipă, care iubea Chirurgia atât de mult, încât, de fiecare dată când intra în sala de operație, era bucuros că poate salva pe cineva de la suferință. Am avut multe perioade în care am rămas doar noi doi pe secție, când făceam câte 7-800 de operații pe an, ceea ce era de trei ori mai mult decât norma unui chirurg, dar doctorul Mărginean nu s-a plâns niciodată, pentru că iubea foarte mult meseria. Toată viața a muncit foarte mult, dar a avut numai necazuri și probleme. Cred că viața nu i-a dat la fel de mult cât ar fi meritat. Resimt pierderea profund și este o pierdere pe care cu greu o să o suport pe viitor. Ne înțelegeam perfect din punct de vedere profesional, dar aveam și aceleași păreri despre viață, fiind mereu pe aceeași lungime de undă. Spunea mereu că mă consideră ca un frate și că dacă ar fi fost să aibă un frate și-ar fi dorit să fie ca mine. Sunt bulversat și nu am cuvinte prin care să îmi exprim durerea interioară pe care o resimt în aceste momente”, a spus medicul chirurg Dan Arvătescu, șeful secției Chirurgie a Spitalului Municipal de Urgență Roman..

Numai cuvinte frumoase au de spus despre doctorul Ilie Mărginean și directorii Spitalului Roman. ”Îl cunosc pe doctorul Mărginean de 20 de ani, de când am venit la spital. A fost un coleg și un om deosebit, un tată perfect. Era un om foarte credincios, care ajuta pe toată lumea. Îmi pare foarte rău de ceea ce s-a întâmplat”, mărturisește medicul Cătălina Pălăncianu, directorul general al spitalului.

”Îl știu pe domnul doctor Mărginean de pe vremea suferințelor tatălui meu. A fost un chirurg de exepție, dar și un om cu suflet foarte mare, care avea întotdeauna un cuvânt bun pentru fiecare pacient aflat în suferință, un coleg extraordinar și un foarte bun profesionist. Ne exprimăm regretul că în unele situații nici medicina, oricât de avansată ar fi, nu poate să facă minuni”, a afirmat medicul Oana Onu, directorul medical al spitalului.

Doctorul Mărginean a descoperit că avea o tumoră malignă abdominală, care a prins și un rinichi, care a trebuit extirpat. A fost operat pe 16 septembrie, la Târgu Mureș, după care s-a întors la Roman. Între timp, a făcut și pleurezie bilaterală și a murit din cauza unei insuficiențe renale.

Doctorul Ilie Mărginean s-a născut la data de 13 iunie 1955, în comuna Cergău, județul Alba, aceeași localitate în care s-a născut singurul campion olimpic de box al României, Nicolae Linca, lucru cu care medicul Mărginean se mândrea foarte mult. A absolvit facultatea de medicină și  parte din rezidențiat la Târgu Mureș. A continuat rezidențiatul la Iași, după care a venit la Roman, unde a fost, mai întâi, medic de întreprindere, apoi a lucrat la Oniceni, iar din 1994 a lucrat ca medic chirurg la Spitalul Municipal Roman.

Comentarii

WORDPRESS: 4
  • Mirela 10 ani ago

    Nu imi vine sa cred ca nu mai este printre noi, mi-a salvat viata de doua ori, si dumnealui nu a putut fi salvat, Dumnezeu sa il odihneasca in pace!

  • pralea 10 ani ago

    Dumnezeu sa-l ierte!L-am cunoscut foarte bine pe domnul doctor,un om cu un suflet mare,un bun profesionist,un familist convins.Am facut trei ani de practica pe sectia Chirurgie si trei luni de voluntariat.

  • alina tubucanu 10 ani ago

    Pe cat de putin l-am cunoscut, intr-un timp destul de scurt, o asa de buna impresie mi-a facut! Dumnezeu sa il odihneasca!

  • Cuvintele sunt neputincioase si nu pot expima regretul pe care-l simtim cand sufletul Dr. Marginean Ilie s-a inaltat spre cer .Compasiune si sincere condoleante familiei.Dumnezeu sa-i dea pace si liniste.!