HomeSocialSanatate

Dorinţe multe, realizări puţine, la spital

Mai puţin de o treime din lista de investiţii pentru Spitalul Roman a fost acoperită. Priorităţile s-au schimbat, iar banii au fost cheltuiţi în alte scopuri. Spre finalul anului se speră să se mai acopere unele puncte de pe listă.

La fiecare început de an, conducerea Spitalului Municipal de Urgenţă Roman stabileşte o listă de priorităţi, care cuprinde investiţile care sunt necesare pe fiecare secţie, pentru îmbunătăţirea serviciilor. Anul acesta, lista a cuprins nu mai puţin de 27 de repere, care se ridicau la valoarea de 1.699.000 lei. Aceasta a depăşit lista din 2013, care a fost de 800.000 de lei. Printre nevoile urgente se numărau un aparat de ventilaţie mecanic, un aspirator chirurgical, un ecograf, un sistem de coagulare a vaselor pentru blocul operator, un aparat EKG mobil, un aparat de anestezie, opt paturi speciale mobile cu motor electric, un ventilator mecanic mobil sau un aparat Roentgen mobil pentru intervenţiile laparoscopice. Această listă a fost votată şi în Consiliul Local al Primăriei Roman, pe 31 iulie 2014.

Pe parcursul anului, priorităţile s-au mai schimbat, banii au fost folosiţi în alte scopuri, iar până la această dată abia 30% dintre obiectivele de la începutul anului au fost realizate. În acest moment, potrivit conducerii spitalului, cele mai importante sunt: achiziţionarea unui autoturism Dacia Duster, în valoare de aproximativ 66.000 de lei, prin Programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional; achiziţionarea unei maşini de spălat, în valoare de 45.000 de lei, necesară echipamentului medical al întregului personal al spitalului; achiziţionarea unei dispenser de parafină, în valoare de 15.000 de lei, pentru secţia de Anatomie Patologică, şi a unui sistem de acces pentru poarta secundară a spitalului, în valoare de 19.000 de lei.

„S-a achiziţionat sub 30%. De obicei, aceste proceduri se fac pe finalul anului. Mai intervin urgenţe şi este nevoie de bani. Am avut o urgenţă – să cumpărăm o maşină de spălat profesională pentru echipamentul salariaţilor. Este o condiţie necesară şi pentru acreditare şi pentru circuite. A trebuit să revizuim lista şi am acordat atenţie altor priorităţi. Maşina pe care o vom achiziţiona nu va fi folosită pentru transport medicalizat, ci pentru transport medicamente sau transport persoane”, a declarat medicul Cătălina Pălăncianu, managerul general al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman.

Comentarii

WORDPRESS: 0