Profesorul Alexandru Cramer este, de mai bine de 45 de ani, colecţionar de antichităţi. El intenţionează să deschidă în oraş un magazin de specialitate.
Profesorul Alexandru Cramer, de la Colegiul Tehnic „Petru Poni”, recunoaşte, franc, că suferă de un microb. Acela al colecţionării obiectelor de artă. Un „microb” care l-a costat timp şi bani, dar de care speră că nu se va vindeca niciodată. Câteva sute de adevărate bijuterii, statuete de lemn scump, din piatră sau jad, porţelanuri, argintărie, tablouri pe foiţă de argint, fildeş sculptat, arme de colecţie, lămpi şi vaze, reprezentative pentru arta asiatică, arta africană şi europeană, stau mărturie a pasiunii sale de mai bine de 45 de ani. Fiecare, indiferent că este vorba de un platou de argint, de o poşetă de argint de la sfârşitul secolului XIX, de o statuetă masai sau un porţelan chinezesc, are propria poveste. Pe lângă valoarea „de catalog”, fiecare obiect are şi o valoare sentimentală, de multe ori mai mare decât cea care ar putea fi obţinută la o eventuală vânzare.
Răbdarea şi negocierea, „armele” colecţionarului
Cariera de colecţionar a profesorului Cramer a început cu mult înainte de cea de profesor. Era în clasa a XI-a şi simţea deja că „microbul” a început să lucreze. „Eram vecin, la câteva case, cu colonelul Tebinca, un personaj celebru al oraşului nostru, veteran al primului război mondial. Bătrânul avea o pensie de mizerie şi mai vindea, din când în când, din obiectele adunate de familie. Mi-a plăcut sabia lui de paradă. Era o sabie cu lamă de Toledo, cu rubin la mâner. A fost primul obiect pe care l-am cumpărat, mult timp singurul pe care l-am avut şi cred că cel care are pentru mine cea mai mare valoare sentimentală, deşi, de-a lungul timpului, mi-am făcut o panoplie de arme. Am dat pe ea 25 de lei”, îşi aminteşte profesorul Cramer.
Profesorul Cramer este unul dintre obişnuiţii târgurilor de vechituri. Codificat, în familie şi între prieteni, se ştie că profesorul poate fi găsit, aproape în orice duminică, la „ruginoasa”. Printre mormane de cuie şi alte ciuveie, gunoaie pentru mulţi, a găsit obiecte rare. „Îţi trebuie răbdare şi ochiul format. Târgul de vechituri e aidoma poeziilor lui Arghezi. Pe grămezi de noroi cresc flori rare. Important este să ai răbdare să le cauţi şi ochi să le vezi”, spune profesorul.
Multe dintre obiectele pe care le are sunt cumpărate din târguri de vechituri de la Roman, dar şi din ţările pe care le-a vizitat de-a lungul timpului. Nu i-a scăpat aproape nicio ţară din Europa, a vizitat şi o parte din Asia. „Foarte mulţi dintre cei care vând obiecte la târgul de vechituri nu bănuiesc valoarea lor. Cea mai mare supriză am avut-o cu o fructieră. Am cumpărat-o de la târg pentru că mi-a plăcut forma, părea lucrată manual. Avea zece straturi de murdărie pe ea, după cum arăta, fusese folosită ca vas de mâncare pentru câine, și nu unul de rasă. După ce am curăţat-o, s-a dovedit a fi o fructieră de argint, de 300 de grame. Am luat-o cu 15 lei”, povesteşte profesorul Alexandru Cramer.
Tot din categoria obiectelor de valoare salvate din mâna unor proprietari ignoranţi face parte şi candelabrul de la intrare, o majolică pictată manual. „Candelabrul aparţinea familiei la care soţia mea a stat în gazdă când a fost repartizată la Roman. Bărbatul, fost ofiţer, îl adusese din Ardeal, unde îl găsise aruncat. Îi mai făcuse şi câteva ajustări, ca să «dea bine». Era acoperit cu două straturi de bronz ordinar, ca să strălucească, şi avea o aplicaţie făcută dintr-o conservă. M-am rugat mult de el să mi-l vândă, nu a vrut. Era amintirea lui din tinereţe. A zis că, după ce moare, dacă soţia lui o să vrea, pot să-l iau. Aşa a fost. L-am recondiţionat și, după cum arată, este posibil să provină din castelul vreunui grof maghiar”, spune colecţionarul romaşcan.
Nu numai ochiul format şi răbdarea fac parte obligatoriu din bagajul unui colecţionar plecat la ”vânătoare”. „Trebuie să ştii să negociezi. Negocierea e o artă şi, când ajungi să o stăpâneşti, e o adevărată plăcere. Satisfacţia pe care o ai când dai de un bun partener de negociere şi reuşeşti să-l aduci pe teritoriul tău, să obţii un preţ apropiat de cel pe care l-ai vrut, e imensă. Am reuşit, negociind, să cumpăr, în China, cu 150 de dolari, un porţelan pe care îmi ceruse iniţial 700 de dolari”, îşi aminteşte Alexandu Cramer.
Magazin de antichităţi la Roman
Odată cu apropiata ieşire la pensie, profesorul Cramer speră să îşi mai poată îndeplini un vis: acela de a deschide un magazin de antichităţi la Roman. „Mă gândesc deja la modul în care îmi voi folosi timpul când voi fi la pensie. Cea mai mare parte o voi dedica antichităţilor, pentru că sper să reuşesc să deschid un magazin de antichităţi. Este o iniţiativă mai neobişnuită pentru un oraş mic cum este Romanul, dar sper, cu timpul, ca oamenii să descopere valoarea şi frumuseţea acestor obiecte de artă. Obiectele de artă reprezintă o investiţie care nu-şi pierde niciodată din valoare. Cu timpul, valoarea obiectelor creşte. Și nu este vorba doar de valoarea materială. Toate aceste obiecte îţi fac ambientul mai plăcut. Nu poţi să nu te simţi bine când ai în jurul tău obiecte atât de frumoase”, spune profesorul.
Până la magazinul de antichităţi, multe dintre obiectele sale de colecţie vor putea fi admirate la evenimentul care va avea loc la castelul de la Miclăuşeni, pe 6 şi 7 septembrie, care îşi propune să reînvie atmosfera începutului de secol XX.
Comentarii